Sări la conţinut

Cărți vechi dar noi în toate!

Pentru mulți dintre noi, povestea și istoria unei cărți se termină în clipa în care dăm ultima filă, cunosc cărți care au fost răsfoite neîncetat apoi uitate în negura vremii. Cărți care au fost supuse uzurii care pentru mine e o durere în plus, cărți pe care le-am văzut și la coșurile de gunoi cu părere de rău, cărți care în mâini bune ar putea pur și simplu să renască. Și de ce nu putem înțelege că putem dona cărțile, unor oamnei dornici, unor minți gata pregătite pentru a le păstra semeni unor copii în grija unor părinți loiali. Nu putem să ne comportăm cu cărțile semeni unor distrugători de cuvinte, nu putem fi atât de insensibili să distrugem o artă, un suflet, o poveste. Chiar nu suntem în drept să formăm un cimitir al cărților.

De la un timp în coace am început să primesc cărți fel de fel, de la cele mai noi, la publicații vechi-vechi de tot; dar nu vă închipuiți plăcerea mea când știu că o carte foarte „în etate” are în ea atâtea atingeri, atâtea ofuri ce a expirat în trecerea ce a trecut, că are atâtea lacrimi vărsate în boarea iubirilor neîmpărtășite și atâtea surâsuri, zâmbete, și morale, atâta istorie și atâta învălmășeală în lumea ce s-a spus prin tipărire. Ce poate fi mai ilustru, mai binecuvântat, mai de cultură.

Nu zic, există o mulțime de anticariate pline până la refuz și tot mai puțini cititori, dar eu pe lângă a le citi le și îngrijesc, le copertez pe cât posibil și le dau o nouă viață. Pentru că știu, cărțile vechi sunt un dar, ele poatră după sine un nou în toate! Eu știu că ele nu  îmbătrânesc fără folos. Ele bucură inima celor pregătiți să le accepte așa cum sunt. Ele resuscitează o inimă gata pentru istorie, prin cuvinte cioplite în gloria unei epoci. Cărțile vechi readuse la viață pot trăi apoi mult mai mult decât oricare om, sute de ani. Doar e nevoie să le dăm o șansă. Și asta e toată vraja lor, o poveste dincolo de povestea dintre pagini. Cărțile vechi au o continuitate aparte prin curtoazie, prin gesturi galante, prin purtarea cuvântului într-o manieră nespecifică secolului în care ne aflăm, iar partea cea mai încărcată de victorie e că au trecut prin mâinile unei persoane sau chiar prin mâinile unor generații întregi de oameni care au avut sau nu grijă de ele trimițându-le mai departe, ca o moștenire. Ca pe un testament!

Cărțile vechi creează un fel de punte între trecut și prezent, nu poți spune același lucru despre o carte mai nouă. Unele cărți vechi au o legătură specială realizată din piele sau din pânză, cotoruri lucioase și o nuanță aparte de îngălbenire ce miroase a legende, a secrete, o tangență cu cele mai ilustre opere de artă. E frumos să vezi cum se descoperă o adevărată lume a cunoașterii prin mâinile proprii și să știi sau să intuiești ce alte mâini au parcurs acele file ruginii. O carte veche e aurul meu, bogăția mea, mândria mea cu care pot să mă laud! Oricând. Oriunde!

A construi o bibliotecă înseamnă a crea o viață. Biblioteca nu va fi niciodată o colecție întâmplătoare de cărți. Carlos María Domínguez

….și multe altele…..

 

5 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: