Sări la conţinut

Femeia Frumoasă!

Femeia frumoasă prin căldura din ochii ei, mireasma-i purtată de boarea primăverii înclinată în adierea salciilor înmugurite. Femeia frumoasă își îndoaie capul ușor precum crinul cast, alb prin puritate, fecioresc prin felul său de a fi. Femeia, așa de frumoasă de parcă au pictat-o iluștrii artiști în nebunia gândurilor sale, cei care au cântat-o în valma fantasmogoniilor din coardele vocale. Acele minunate femei care prin feminitatea lor au înnrobit sufletele de poeți, au întors priviri, au frânt inimi. Acele femei frumoase care prin susurul dulceag al vocii șipotesc amorul ce frământă setea trupească, când își ridică privirea neprihănită taie în carne vie sau stârnește cele mai ascunse fantasme ale minții bărbătești.

Femeia frumoasă, ea este toate zânele bune cu care ne-am desfătat copilăria, este parfumul ce se străbate prin zare și unduiturile sale armonioase, Ea e ramura tânăra a unui început ce se cere descoperit. O ea surâzândă cu care zeii se joacă, o descântă și o desăvârșesc. O binecuvântare dar și un blestem. O nevinovată dar și o vrăjitoare a înlănțuirii de minți. Femei frumoase pentru care un suflet s-ar pierde în deșertul acestei lumi fără sfârșit. S-sr stinge pentru o atingere a ei, pentru o dezmierdare sau pentru o noapte în brațele-i firave.

Adevarata frumusețe însă îi este în interiorul său, acolo unde nimeni nu vede și nu poate palpa, acolo unde doar eu, tu și ea poate afla. Femeia frumoasă e în chipul oricarei ce o văd pe drum; mai scundă, mai înaltă, mai gânditoare și mai cu zâmbetul pe buze, mai aprigă sau mai înceată, o văd în ochii ce licăresc a viață. Și știu, și poate tu știi, că ceea ce ești cu adevărat este acea esență feminină, miezul tău, dulceața ta. Unicitatea. Bărbații văd ce vor doar ei să vadă, iar din tot tumultul de care dispui cei pe care-i ai aproape în jurul tău își crează doar o viziune restrânsă, o iau din sensibilitatea și de compasiunea ta, din ce le oferi și chiar din ceea ce dai cu jumătăți de măsură. Tu femeie dragă, ai capacitatea de a da viață, de a da continuitate, de a crea prin harul tău, de a porni și a educa o nație întreagă. Tu și numai tu. Viața nemărginită este în tine. Curajul. Iubirea infinită este în lăuntrul tău. Ai minunata capacitate de a forma, de a închega existența, de a trăi prin artistism, prin creație. Tu, femeie frumoasă învață să te prețuiești, să te înalți prin grija ta. Acceptă că doar iubindu-te pe tine vei putea da din dragostea și gingășia ta. Înțelege că doar acceptându-te așa cum ești vei putea da și altora din împăcarea ta, din echilibru și aura ta pozitivă; dacă nu te vei iubi tu, cine altcineva o va face pentru tine?! Învață să oferi înaite de a cere. Învață să te asculți înainte de a fi ascultată. Învață să îți satisfaci nevoile înainte de a cerși atenție și ajutor. Învață să înțelegi pe cei din jur înainte să te ceri înțeleasă. Învață să contempli, să zâmbești și să trăiești în pofida tuturor încercărilor. Și să știi, pe o femeie cu adevărat frumoasă o definește mintea iute și intuiția, răbdarea și simplitatea, curiozitatea și nevoia de a învăța viața prin creație, prin frumos și sublim. Adevărata frumusețe depășește aparența și nevoia de a fi ca ceilalți, ea izvorăște din unicitate și naturalețe. Adevărata frumusețe e în felul cum gândești, cum întorci cuvântul și cum răstălmăcești viața, frumoasă ești când iubești și te dedici, când dăruiești și păstrezi intactă partea sufletului tău, neprihănită și ferită de răutate. Ești sublimă atunci când zâmbești și transmiți celor din jurul tău bucurie, împăcare și calm. Ești frumoasă când te simți bine așa cum ești, în echilibru cu tine și perfect compatibilă cu pielea ta. Frumosul nu este reprezentat de  abstractizare, ci de emoția, trăirea și senzația la zi. De omul în sine. De feeria pe care o simți în preajma ta. Femeie unică, nu uita că frumosul este în tine, acolo bine ascuns și protejat, e acolo în licărul din ochi și în atingerile fugare, în fluturii din stomac și ofurile de admirație, ai tu dragă femeie alura ta, păstreaz-o, fii așa cum ești… în pofida la toate doar fii……

Photo Ideas

Sursa foto: pinterest.com

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: