Sunt femeie…
Sunt femeie, pentru că mă simt femeie. Pentru că am cunoscut toate culorile curcubeului unei femei. Pentru că pot fi puternică în fața lumii și fragilă în fața celui pe care-l iubesc, pentru că nu am încredere în oricine, dar știu să cred orbește în cine mă iubește cu adevărat, pentru că greșesc și știu să mă ridic și să merg mai departe, pentru că reușesc și știu să împart bucuriile reușitelor cu cât mai mulți, cu cei dragi, pentru că sunt soră, prietenă și iubită celui care este unicul în inima mea la un moment dat și știu să rămân ce este nevoie să-i fiu unui om….de la prietenă la uitare cu desăvârșire… Pentru că știu să primesc loviturile și să le întorc dacă se repetă. Pentru că pot să iert și să șterg din memorie atunci când se merită, pentru pot să țin minte o lecție atunci când e lecție și pentru că nu mă opresc din a fi om cu bune și cu rele și continui să greșesc, să învăț, să mă ridic, să o iau de la capăt și să iubesc până voi dispărea. Sunt femeie, pentru că mă simt femeie, sunt iubită pentru că știu și pot simți iubirea în orice… în norocul de a exista, în oamenii care-mi sunt aproape, în florile pe care le admir, în spectacolul norilor de la apus, în poezia din suflete… în orice…! Pentru că știu că cei care mă iubesc o fac nu pentru că mereu merit, ci pentru că ei sunt cei merituoși. Să fiți iubite, Femei! Și să nu uităm: puterea noastră stă în iubire, iar iubirea înseamnă bunătate, iar bunătatea înseamnă multe… înseamnă totul, înseamnă puterea din noi. Cine ar putea doborî pe cineva care are Universul de partea lui?
Autor: Dori Lederer
Sursa foto: pinterest.com
Avem o putere nemasurata prin iubirea si bunatatatea e care suntem norocoase sa le detinem.Bicuria si implinirea vin doar cu ele. Un text tare frumos si sensibil!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Merci … 🌹❣️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mulţi ani, Cristina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc! 🌹❣️
ApreciazăApreciază