Sări la conţinut

Citind-o pe Anița Nandriș-Cudla. Cartea „20 de ani în Siberia”

Autoarea acestui manuscris e o povestitoare sufletistă care și-a așternut trăirile pentru a fi aflate, pentru a fi știute de oamenii care uită ușor, acei care nici nu vor nici nu pot să afle lucrurile din primele surse, uite că ea, o țărancă neștiutoare a închegat istoria, războiul cu dorința ei de mamă în primul rând pentru a trăi, pentru a supraviețui în numele copiilor ei și a memoriei ce a lăsat-o.

„Prin câte poate trece o fiinţă ominiască fără să-şi dea siama… Eu m-am născut în anu 1904, în satul Mahala, judeţul Cernăuţi”

Ştiu că nu duceţi lipsă de scrisori, de aceea voi intra direct în subiect. Posed un manuscris, mărturie zguduitoare privind prezenţa romanească în Arhipelagul Gulag. Acest manuscris nu este „literatură de sertar” a unui intelectual, ci aparţine unei ţărănci, abia stiutoare de carte, dar cu un har ales al povestirii.

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, text

O ţărancă din nordul Bucovinei, care fără a fi vinovată şi fără a fi judecată a fost ridicată de K.G.B. în miez de noapte,- împreună cu cei trei copii mici ai ei, separată de soţ şi deportată în străfundul Siberiei, dincolo de Cercul-Polar. În această sălbăticie a Siberiei a luptat pentru supravieţuire 20 de ani. Această extraordinară mamă a ocrotit copiii cu preţul vieţii dovedind o putere de sacrificiu şj o rezistenţă morală de excepţie. Renunţă la propria hrană în favoarea copiilor, străbate zeci de kilometri prin tundră cu groaza în suflet, în căutarea unor fructe cu care să-şi salveze copiii de scorbut, învaţă să conducă sania cu câini şi să facă din părul lor îmbrăcăminte pentru copii. Intră de două ori în comă şi de două ori revine la viaţă, singurul tratament fiind iubirea nemărginită pentru copii şi credinţa în Dumnezeu.

„Am avut noroc cu băieţii şi-au dat mare stăruinţă, s-au luptat şi ni-am salvat viaţa, căci din câtă lume au dus acolo în vara anului 1942, până în primăvara anului 1943, nu au rămas poate nici a treia parte, toţi au murit de foame şi de năcaz. Toate amănuntele nu mai poţi să le scrii.”

După război viața în Siberia devine cât de cât mai ușoară, copii Aniței sunt un exemplu, stăruitori și sârguincioși mereu gata de ajutor, iar acum nu mai au nicio problemă cu mâncarea. În anul 1959 Aniței i se dă dreptul să meargă acasă în Romania ,dar când ajunge acolo observă că în locuința sa se afla o altă familie, iar pentru acest lucru a fost nevoie de mult timp și multe acte depuse la poliție și la alte instituții pentru a i se recunoaște faptul că acea casă era în posesia ei. Anița intră împreună cu copiii ei în locuință în 1961 exact la 20 de ani de cand a fost deportată în Siberia. În sfârșit în Bucovina ei, plaiul său natal.

 Ajunge acasă, în patul ei, unde va scrie cele pătimite și va muri liniștită. Aici o pagină din jurnalul ei….

Critici literare:

  • „…20 de ani în Siberia – o aşez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori şi mulţi eroi literari pălesc.” Ștefan J.Fay
  • Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie aşezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ Monica Lovinescu

Imagini pentru 20 ani in siberia

Sursa foto: pinterest.com

3 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: