Lună: februarie 2020

Erich Maria Remarque (pseudonimul literar al lui Erich Paul Remark; n. 22 iunie 1898, Osnabrück, Germania – d. 25 septembrie 1970, Locarno, Elveția) este unul dintre cei mai cunoscuți și populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea. Multe din operele sale au fost ecranizate de-a lungul timpului. Din 1 august 1919 până la 20 noiembrie 1920, cu mici întreruperi, a activat ca profesor în mai multe școli catolice, apoi, exercită câteva profesii temporare: ziarist, contabil, comis voiajor, angajat la pompe funebre și organist. Din martie 1921 se dedică, în principal, scrisului (critică, publicistică, proză, scenariu) fiind, printre altele, editor la revista Sport im Bild. Este preocupat de literatură și filosofie, fiind atras de concepțiile lui Nietzsche. În 1920 publică primul său roman, Cuibul visurilor ( în Die Traumbude). Vor urma alte numeroase scrieri cu temă pacifistă. Cel mai mare succes al lui E. M. Remarque va fi romanul Pe Frontul de Vest nimic nou, ce descrie ororile Primului Război Mondial. Romanul, publicat în 1929, va fi vândut în 15 milioane de exemplare și tradus, de-a lungul timpului, în 42 de limbi; acest roman a inspirat un film de succes în 1930, câștigător a două Premii Oscar. După nici trei ani, cartea și filmul sunt interzise de regimul nazist, pe motivul că ar aduce prejudicii națiunii germane.

Tema mea o constituia omul acestui veac, problema umanității […] Cartea aceasta nu vrea să fie niciun act de angajare, nici profesiune de credință. Vrea doar să înfățișeze o generație care a fost distrusă de război – chiar dacă a scăpat de obuzele lui. (Erich Maria Remarque)

Îl avem ca personaj principal pe Paul Baumer, un tânăr încă necopt cuprins de entuziasmul de a deveni soldat, astfel se alătură trupelor armate alături de prietenii săi pe frontul Primului Război Mondial. Încă neștiind definiția fixă a termenului de război acești tineri nu realizează că cuprind moartea cu ochii. Pentru generația lor, războiul e glorie, e școala vieții unde băieții devin bărbați, e eroism până nu conștientizează o altă parte a monedei. Odată cu începutul înfruntării și cu intrarea în tranșeele morții, iluziile tinerilor se destramă. Pe măsură ce războiul se prelungește, văzându-și apropiații doborâți de gloanțe, Paul încearcă să supraviețuiască cu orice scop.

Pentru mine, frontul e o vâltoare halucinantă. Chiar când ești departe de centrul ei, în ape liniștite, îi simți puterea aspiratoare ce te atrage, încet, inevitabil, fără putere de împotrivire. […] Nu mai avem niciun simțământ unii pentru alții, aproape că nu ne mai recunoaștem când vreunul trece în carne și oase pe dinaintea privirii noastre rătăcite . Suntem niște morți nesimțitori care, datorită unei scamatorii, ai unei magii periculoase , mai pot alerga și ucide.

Primul foc de baraj ne-a arătat eroarea noastră și sub el s-a prăbușit întreaga concepție de viață, învățată de la ei […] Deocamdată tot ce știm este că ne-am sălbăticit în chip neobișnuit și tristător, deși nici măcar triști nu mai știm să fim uneori. Când ai văzut atâția morți nu mai poți înțelege o asemenea revărsare de durere pentru unul singur.

Nimic nou pe frontul de vest e o relatare, o mărturie de tip jurnal dacă vreți, e un oft despre ce și cum se întâmplă pe front. Fără acțiuni cinematografice, fără acte de curaj ieșite din comun, fără decorări cu fast, fără dezertări, fără nimic spectaculos, doar despre degradarea soldatului, a omului, a tânărului încă necopt care s-a șters ca ființă într-un război pe care nu-l înțelege și pe care nu l-a ales.

La finalul romanului, Erich Maria Remarque prezintă o lume una cu pământul, totul sub ruinele deziluziei și al distrugerii, o himeră a tot ce putea să fie. O ceață a prafului de pușcă, a vâltorii moarții și a resentimentelor. Paul Baumer se vede pus în fața unui fapt pe care nu știa cum ar fi trebuit să îl închege – sfârșitul evenimentului ce îi măcinase emoțiile, convingerile timp de mulți ani. Își pierduse toți camarazii de pe front, rămăseseră doar el și o altă lume decât cea pe care o cunoscuse.

Cartea e mai presus decât istorie, e o trăire pe care îndemn să o citiți, iar faptul că Remarque a avut și curajul și luciditatea de a reda atât de clar știrile de pe front fac din această istorisire una dintre cele mai bune cărți de război pe care le-am citit. Îndemn la lectură, îndemn la reamintirea istoriei, a clarității a ce a fost… și ce alegem să fie!

Critici literare:

• „Pe frontul de vest nimic nou rămâne o piesă esențială în puzzle-ul istoriei umanității.” – The Telegraph
• „Umbra războiului plutește asupra noastră mai ales când încercăm să-l uităm. În clipa când m-a izbit acest gând, am început să scriu.” – Erich Maria Remarque
• „Prin Erich Maria Remarque, lumea a câștigat un mare scriitor. El este, neîndoielnic, un maestru de prim rang, un om care poate îmblânzi limbajul. Indiferent dacă scrie despre oameni sau despre natura încremeniăa, fraza lui rămâne plină de sensibilitate, fermă, hotărâtă.” – The New York Times Book Review

Pierre Nemours, prenumele lui Pierre Guillemot, născut la 2 august 1920 la Paris și decedat în august 1982, jurnalist- scriitor francez, autor de povești de detectivi, romane spion și romane de război. În Franța, s-a mutat la Saint-Pierre-les-Nemours, care i-a inspirat pseudonimul și s-a dedicat scrierii alături de activitatea sa jurnalistică. În anul 1963 a publicat primul său roman de spioni, La Mise à mort. În acest gen literar, a publicat, Yung Ho s’est mise à table– 1970, pentru care a fost câștigătorul premiul de aur ale romanului de spionaj. El alternează până în 1982 cincizeci și unu de romane spion, patruzeci și nouă de romane detective și nouă romane de război și două romane istorice.

Pentru început aș putea să spun că lectura nu este specifică ca a unui roman înfloritor nici o abureală romanțioasă, cartea de față este o luptă a supraviețuirii, o nevoie de a fi viu încă o zi și încă o zi. Acest tipaj de carte imi confirmă cât de slabi suntem la prezent față de ar putea să ne bată la ușă. Cartea îmbină războiul și cizelarea unor persoane total nepregătite pentru ceea ce înseamnă moarte.

Detașamentul setei este o grupare care încearcă să schimbe cursul războiului din Africa cu riscul propriei vieți. Gruparea este direcționată împotriva lui Rommel și a soldaților germani din Afrikakorps, această mână de oameni este trimisă într-o misiune aproape sinucigașă… pentru a salva alte vieți!

Sunt descriși pașii nesiguri ai acestora, lupta lor cu fricile și neștiința din cauza lipsei de pregătire în domeniu, deoarece sunt simpli oameni care au ales altă viață dar care într-o uniune de circumstanțe au ajuns în acest detașament pentru a fi pradă sigură într-un război ce nu lasă garda jos.

Nu o să dau multe detalii din carte, cert e că mă învârt de ceva vreme în această tipologie de lectură „de război” și oricum rămân uimită de „încă ce nu știu”, aflu atât de multe secvențe istorice, fie ele și o reinterpretare, fie ele și re-povestite din nou și din nou, fie ele pierdute în negura vremii, însă în esență toate înseamnă durere, pierderi și nimiciri care după mine nu și-au avut rostu. Dar ce știu eu…

Îndemn să citiți istorie, despre viața de atunci, despre chinuri și sacrificii, despre uitarea ce a fost uitată cât și despre povestea din spatele povestirii în anii care au masacrat istoria și memoria, îndemn să luați cărți vechi care parcă îmbie să fie „înfiate”!

Critici literare: 

• „Un roman din categoria celor mai suspecte – nu poți să-l lași din mână nici la patru dimineața!” (Paul McDonald) (anticariat)

  Christine Riccio a fost întotdeauna o persoană care încuraja persoanele să citească, chiar de prin clasa a treia după spusele ei. Nimeni nu a ascultat cu adevărat până când a început să creeze videoclipuri despre cărți pe Youtube în 2010. Acum, canalul ei PoloniabananasBOOKS are peste 390.000 de abonați iubitori de carte. Face recenzii de cărți comice, vloguri, schițe și scrie videoclipuri cronicizând crearea propriului său roman. Ea este, de asemenea, unul dintre cei trei YouTuberi din spatele BOOKSPLOSION. Originară din New Jersey, Christine a absolvit Universitatea Boston în 2012 cu o diplomă în film și televiziune și acum locuiește în Los Angeles, CA.

Când am început să citesc cartea am simțit o oarecare reținere, prea multe pagini, prea trevial începutul. Însă afundată în oaza literară m-am convins că cartea are miezul ei unic, unul care îmbie la lectură și plăcere adolescentină.

… plec din țară fiindcă nu am niciun prieten. Acesta este tristul adevăr. Oamenii reușesc să învingă toate greutățile ivite pe parcursul vieții dacă au măcar un prieten de nădejde alături de ei. Cum eu nu am pe nimeni, am fost nevoită să mă gândesc serios la toate opțiunile mele de viitor.

O avem ca eroină pe Shane, o tânără angajată într-o facultate pentru a-și mulțumi familia, însă fără a simți gustul vieții la maxim, se simte privată de prieteni și dragoste, de libertatea în alegeri cât și nevoia de a fi ea însăși. Până în punctul când ia decizia mare de a pleca la o nouă facultate. Shane se înscrie într-un program de studiu în străinătate, la Londra, unde speră să își facă prieteni, să iasă la întâlniri și să trăiască desprinsă de fricile acumulate în preajma părinților.

În avion simte cu adevărat gustul nou al aventurii, abia atunci își analizează țintele spre care tinde, și hotărăște să se avânte în cât mai multe noutăți. Surprinde însă doi ochi ce o analizează cu curiozitate…

… tresar și îmi mișc repede mâna, ca din reflex, ca să acopăr pagina. Femeia de lângă mine – o slăbănoagă de patruzeci și ceva de ani, cu o claie de păr roșu‑aprins pe cap – se holbează la mine cu nerăbdare.

Ajunsă în campusul colegiului Shane descoperă că are niște colegi deschiși să o primească în cercul lor, dar și ea este mult prea pregătită să nu se mai ascundă după perdeaua nesiguranțelor; o dată cu figurile poznașe și diverse a colegilor ei ea îl cunoaște și pe Pilot Penn, acel „el” care îi întoarce universul cu susul în jos și îi demonstrează contrariu a ceea ce a trăit până la. Chimia dintre ei este palpabilă, iar o dată cu călătoriile lor aceasta prinde un contur tot mai pronunțat, însă nimeni nu face un pas spre, ea din frică, el pentru că are pe cineva. Gândurile devin mute și tăcerile grele.

Toată aventura se termină o dată cu vizita surpriză a părinților tinerii noastre, iar de aici magia își face apariția, chipuri vechi dar cunoscute, acele claie de păr roșu și acel zâmbet meschin îi aduc aminte lui Shane că totul nu e ceea ce pare într-un curs de șase ani trecuți. Apare o nouă dorință de a așeza totul la locul lor, de a închide toate ușile și de a vorbi cu Pilot chiar dacă își simte inima grea. Până la final, Shane se convinge că, dacă dă dovadă de curaj și de hotărâre, poate învinge orice obstacol. Și, desigur cu puțin ajutor din partea destinului și cu un strop de magie, posibilitățile sunt infinite, iar cea de-a doua șansă nu întârzie să apară!

Vor profita tinerii noștri ce a doua încercare? Vor prinde șansa din urmă pentru a-și descâlci destinele împletite? Oare vor avea curajul de a înfrunta încă o dată trecutul ce i-a unit pentru a-i despărți? Oare vor fi pregătiți de această dată pentru „magia” iubirii? Vă îndemn să citiți această carte impresionantă pentru a afla răspunsurile! Cert e că partea finală m-a lăsat împăcată cu gândul că iubirea adevărată se infiltrează prin timp și spațiu chiar dacă întâlnește impedimente! Ea e acolo la timpul potrivit…

Critici literare:

• „A doua șansă este un roman de debut fantastic – distractiv, scris cu iscusință și imposibil de lăsat din mână!” Colleen Hoover, autoarea romanului „Totul se termină cu noi”
• „O poveste despre dragoste și despre cum să te regăsești. Veți fi cu totul fermecați!” Christina Lauren, autoarea romanului Autoboyography

Sursa foto: pinterest.com