Sări la conţinut

Neajutorarea Învățată explicată de Martin Seligman!

 Martin Seligman (n. 12 august 1942) este un reprezentant de prim rang al şcolii americane de psihologie cognitivă, fondată de Aaron T. Beck şi Albert Ellis. Este profesor de psihologie la University of Pennsylvania şi fost director al American Psycholo gical Association. Domeniile sale predilecte de cercetare sunt psihologia pozitivă, depresia, optimismul şi pesimismul. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără Learned Optimism: How to Change Your Mind and Your Life, Knopf, New York, 1991 (Optimismul se învaţă. Ştiinţa controlului personal, Humanitas, Bucureşti, 2004); The Optimistic Child: Proven Program to Safe guard Children from Depression & Build Lifelong Resilience, Houghton Mifflin, New York, 1996; Authentic Happiness: Using the New Positive Psychology to Realize Your Potential for Lasting Fulfillment, Free Press, New York, 2002 (Fericirea autentică. Ghid practic de psihologie pozitivă, Humanitas, Bucureşti, 2007); Flourish: A Visionary New Understanding of Happiness and Well-being, Free Press, New York, 2011.

Martin Seligman este creditat pentru contribuția sa la fundamentarea psihologiei pozitive și pentru eforturile sale de a explora științific potențialul uman. În cartea sa Fericirea autentică (2002), el explică faptul că drumul său spre acest nou domeniu al psihologiei a debutat printr-un studiu asupra neajutorarii învățate la câini. Pe parcursul studiului, el a observat că, în pofida a numeroase situații fără ieșire la care erau supuși, unii câini nu renunțau și nu „învățau” neajutorarea. Acest lucru l-a intrigat și entuziasmat în același timp pe Seligman și i-a sugerat ideea similitudinii dintre comportamentul câinilor supuși experimentului și neajutorarea învățată – asociată cu depresia la om. Această ipoteză i-a marcat opera și el a devenit unul dintre psihologii cel mai adesea citați, nu numai în psihologia pozitivă, ci în psihologie, în general.

Când oamenii simt că nu au niciun control asupra situației lor, ei pot ajunge să se comporte într-o manieră neajutorată. Această inacțiune poate conduce oamenii să treacă cu vederea oportunitățile de ușurare sau schimbare a situației. Neajutorarea învățată este dușmanul nostru. Este un dresaj social care te împiedică să mai funcționezi normal. Degeaba știi bine ce ai de făcut. Frica de a nu greși, de a nu supăra, te limitează. Ideea de a fi văzut, judecat, ironizat sau pedepsit este puternic implementată în mintea ta și suficientă pentru a te opri de la orice tip de acțiune. Oricât de competent ești tu, vei fi oprit artificial. De propriul tău creier.

Învăţarea neajutorării la oameni

Impactul neajutorării învăţate a fost demonstrat la o serie de specii diferite de animale, dar efectele sale pot fi constatate şi la oameni. Luaţi în considerare un exemplu des citat: un copil care are rezultate slabe la testele şi evaluările de matematică începe repede să creadă că nimic din ce va face el nu va avea vreun efect asupra performanţelor sale la această disciplină. Când se va confrunta mai târziu cu orice tip de sarcină legată de matematică, el va putea trăi un sentiment de neajutorare.

Neajutorarea învăţată a fost, de asemenea, asociată cu mai multe tulburări psihologice diferite. Depresia, anxietatea, fobiile, timiditatea şi singurătatea, toate pot fi exacerbate de neajutorarea învăţată. De exemplu, o femeie care manifestă timiditate în situaţii sociale ar putea ajunge în cele din urmă să simtă că nu poate face nimic pentru a-și depăşi simptomele. Acest sentiment că simptomele sale sunt în afara controlului ei direct o poate determina să nu mai încerce să se angajeze în situaţii sociale, făcând astfel timiditatea ei şi mai pronunţată.

Seligman descrie aşa-numita „neajutorare învăţată” drept urmare a unui stil explicativ negativ şi ca mecanism central de apariţie a unei depresii nevrotice. Neajutorarea care apare la persoanele depresive este învăţată. Altfel spus, subiecţii depresivi au fost dezvăţaţi de răspunsul normal, sănătos, anume acela de a se apăra activ. Acest mecanism însuşit încă din prima copilărie duce la adult la fixarea unui sentiment de neputinţă. Dificultatea de a face faţă vieţii îl doboară pe individ. Totuşi, nu evenimentele exterioare determină un asemenea efect, ci aşteptarea ca nici un comportament propriu să nu le poate influenţa. Seligman spune: “Mai important decât ceea ce ne izbeşte de fapt este modul în care apreciem situaţia, cum ne explicăm evenimentul reactiv…” (Seligman, 2004). În experimentele de neajutorare învăţată, subiecţii cărora li se permisese controlul asupra evenimentelor nu prezentau nici unul din simptomele unui episod depresiv major, în schimb cei care experimentau incontrolabilitatea, crezând că propriile acţiuni sunt inutile, prezentau nu mai puţin de opt din cele nouă simptome critice ale unui episod depresiv major. Ceea ce contează până la urmă în depresie, spune Seligman, este obişnuinţa explicativă pesimistă vizavi de evenimentele neplăcute de viaţă. Pesimismul produce o demoralizare de lungă durată, generatoare de depresie. „Oamenii care posedă un stil explicativ pesimist şi trec prin evenimente neplăcute vor suferi probabil o depresie, în timp ce oamenii care posedă un stil explicativ pozitiv şi trec prin evenimente neplăcute vor tinde să reziste la depresie” Seligman, Optimismul se învaţă. Ştiinţa controlului personal, 2004, p. 88).

Predicţia neajutorării învăţate se face pe baza unei trăsături numită în literatura de specialitate, neofobie. Aceasta constituie tendinţa de evitare si de retragere din orice mediu nefamiliar. Neofobia este un important factor de diferenţiere a indivizilor. Modul în care putem face față neajutorării este acțiunea. Obiceiul de a acţiona este un program mental ce răspunde în fața necunoscutului mergând înainte, și nu dând înapoi. Deși nu ignoră pericolul potențial, nu se dă bătut în fața fricii. În loc să aștepte certitudinea, obiceiul de a acţiona te încurajează sa strângi informaţii si apoi să înaintezi puţin înainte de a te simţi complet pregătit. Apoi, când te aflii deja în plină acțiune, îți poți corecta cursul astfel încât să te asiguri că-ți atingi scopul. „Orice acțiune implică riscuri și costuri, însă acestea sunt infinit mai mici decât riscurile și costurile pe termen lung ale inacțiunii confortabile.” – John F. Kennedy

Bibliografie:

  1. Optimismul se învaţă. Ştiinţa controlului personal de M. Seligman (2004) Bucureşti: Editura Humanitas
  2. Fericirea autentică. Ghid practic de psihologie pozitivă de M. Seligman (2002) Bucureşti: Editura Humanitas.

However great the qualities are in the world, they are even greater in the Spirit.  - John Morton

Sursa foto: pinterest.com

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: