Sări la conţinut

Când amintirile colindă!

Cu un clopoțel în mână și o salbă de mărgele amintirile mi se deapănă fără încetare, am atâtea intonații, atâtea consoane de cântat încânt într-o răsuflare nu le-aș cuprinde. Cu o sorcovă și de-a florile dalbe mi se derulează imaginea unor trăiri zburdalnice, atât de copilăroase, atât de naive că le-aș repeta în dorință de a mai fi o dată copil. De a mă porni să colind cu inima cum o făceam o dată, fără rețineri și în vâltoarea vieții, atunci cânt timpurile cerneau sorcove și poezii laice, atunci când porneam pe cărare… acea a viselor pline de voiciune și înclinații mărețe. Picioarele-mi aleargă și simt o bucurie chiar și acum când îmi amintesc năzuința mea de a admira viața în perspectivă, de a gândi ziua, de a despica firul în patru și de a colind viitorul și trecut, mai ales acum, ca în copilărie, cu fire de zăpadă în păr, cu fulgi albi dansându-mi, fini, răzleți, ce îmi aștern sub picioare nostalgia vremurilor ce nu vor mai fi.
Iar vântul răscolește ciulinii din cărare, mă uit fantomatic pe drumul ce duce spre casă, din depărtări ajunge încet zvon de colindă, sau poate mi se pare, cine știe… Arunc priviri poznașe pe dealurile copilăriei mele unde în depărtare se văd codrii de Orhei, acolo unde mi-au zburdat anii, acolo unde m-a prins adolescența și acolo unde îmi toceam dorința de scris. Parcă îmi cântă și vântul, parcă și suflarea mi-o ia cu el, revăd pridvorul drag și geamurile groase, pâlpâie din hogeacuri fumul și goale sunt ulițele. Picioarele-mi opresc, apoi pășesc agale… amintirile colindă, o iau la galop o dată cu zurgălăii, cu versurile anilor în care i-am cântat. Mă simt acasă, în casa prunciei mele, aici în pragul care mi-a fost întâmpinare dar și un rămas bun, aici unde s-au format cele mai focoase dorințe și cele mai mari împliniri, aici unde s-au zburdat cântecele mele și versurile care acum îmi fredonează mintea. Lumina-ncet răzbate, venită din vecini. Parcă o lacrimă se luptă să iasă, nu știu de ce. Ating ușa tinzii, atâtea amintiri mă răscolesc, încerc să caut cuvintele colinzii. Of, amintirile. Privesc prin geam, iar imaginile unor vremuri colorate învie de îndată… într-un colț al odăii e bradu-mpodobit, aromele mult dorite îmi sunt alături îmbiindu-mă să adulmec cum o făceam o dată, iar în sobă arde focul încet, tăcut, mocnit, așa cum trebuie să fie. Iarna tăcută e în drepturi, fulguiește, și satul natal încet îngheață într-o pojghiță de ceară a ceții… iar amintirile colindă, acolo, unde copil fiind alergam de la casă la casă îmbiind la săniuș.
În casă-i cald și bine, într-un colț este aprinsă o lumânare. Arde alene și îmi pâlpâie în fața ochilor atâtea imagini plăcute, și cu miros de portocale. Cuvintele îmi vin, colind cu atâta înflăcărare, mi-e plăcut. Mi-e liniște. Mi-e pace. Privesc prin geamul mare, afară mai cerne a nea. Acum nimic nu mai e ca-n vremuri de-altădată. Nici eu, nici lumea în care sunt. Cobor și privesc în ograda lată precum aș coborî în adâncimea gândirii mele și vreau să-mi memorez prezentul, așa cum e, ca pe o salbă de comori ale unei ierni cântate ca colind. În ceruri pleacă ruga, iubirea mea și gândul unor amintiri colindate prin vremi ce-au fost și vor avea să vină!

This cozy nook, lit like a scene from a fairytale, makes us want to brave the winter chill! Find it colored by the green of spring in our March/April issue, and discover more seasonal inspiration on our Instagram page! Photo: Linda Vater

Sursa foto: pinterest.com

4 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: