Sări la conţinut

Morală. O poză cât o mie de cuvinte!(66)

Auzim ca surzii într-o lume în care totul urlă în surdină. Suntem năuciți de atâta zgomot într-un timp al accelerației continue. Vorbim muțește și nu ne facem înțeleși într-o epocă în vocabularul a avansat, în care scrisul a luat amploare iar tehnologia ne permite opțiuni nelimitate. Avem lapsusuri comunicative și trăim cu înclinația de a astupa cu mâna toate neajunsurile vocaționale. Triem aerul cum am tăia frunzele la câini, respirăm a gloate, a mulțimi fără direcții, ne pornim fără a ne întoarce, trăim în delirium constant. Fără pauze. Fără țeluri. Fără dorințe. Fără vocații. Când gura ar trebui să vorbească ea muțește, când urechea ar trebuie să audă ea surzește, și când mâna ar trebuie să însemne dorința noastră de a contribui, de a înainta, ea înlemnește! Am ajuns o lume de care se temea Einstein, am degradat după cum spunea Jim Rohn, și am ajuns o nație deprimantă după cum menționa Nietzsche. Ce poate fi mai trist…..

Sursa foto: pinterest.com

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: