Sări la conţinut

Citind-o pe Simona Mihuțiu. Cartea „Fereastră spre mâine „

Autoarea Simona Mihuțiu este medic oncolog. Privește în față boala și moartea în fiecare zi, ducând o luptă susținută care lasă urme în gând și în suflet. Mama ei și-a dorit ca ea să ajungă medic și, iată, dorința i s-a împlinit, tatăl acesteia o văzuse scriitoare, și aici tot autoarea s-a realizat cu succes. Brașovul e orașul copilăriei autoarei, studiile și le-a finalizat la Cluj-Napoca, în Bucovina, a fost medic de țară și, într-un final s-a stabilit în vestul țării, în Oradea. E căsătorită tot cu un medic, care a făcut din meseria lui o artă. În relația cu el se declară împlinită.

Cartea de debut a Simonei Mihuţiu este o transpunere în timp, acolo unde ce-a fost se trăiește cu ce este la zi, acolo unde timpul e un ansamblu de neliniști libere, acolo unde fereastra spre mâine încă nu s-a deschis, sau cine știe….

Fereastră spre mâine este un roman de dragoste, scris din suflet pentru suflete dornice de povești trăite intens. Este o carte de o sensibilitate aparte ce m-a cucerit încă de la primele pagini. Aici vei găsi o lejeritate literară și un limbaj atât de propriu încât vei simți pe pielea ta acțiunea, suspansul, romantismul naiv, evadarea din rutină cât și pasiuni ce nu se șterg nici în ani.

Îi avem ca eroi principali pe Elvira, o tânără abia ieșită din aulele universității de medicină, proaspătă în ale cunoașterii și cu o dorință asiduă de muncă; eroina este trimisă în Bradu, acolo unde peisajele sunt pitorești însă nevoile și țărănismul sunt la cote alarmante; aici îl cunoaște pe Radu, un tânăr tâmplar cu mâini de aur. Povestea merge accelerat, cu efortul tinerii de a face schimbări, dar și cu dorința acesteia de a fi împreună cu Radu în pofida reproșurilor colegilor și a familiei. Iubirea lor este sinceră însă tăcerile mute ce-i macină pe fiecare îi adâncesc în prăpastia învinuirilor. „A nu fi bun pentru ea. A nu-și alege pe cineva mai jos de rangul intelectual.” Sunt puținele motive pentru care situațiile în care sunt puși ambii să aleagă în numele celuluilalt nu-i aduc împreună, însă timpul rămâne cu o pată a iubirii lor.

Astfel eroina noastră se întoarce peste aproape zece ani pentru a asista la nunta surorii lui Radu, unde încearcă să-și pună la încercare emoțiile, unde se caută pe ea înșeși în amalganul de trăiri nostalgice ce o mai cuprind. Cum v-a fi reîntâlnirea? Oare pe cine va alege Elvira?… urmează să aflați singuri, cert e că cartea m-a captat la maxim, pentru asta un mare mulțumesc autoarei!

„Mihnea îi pusese inelul pe deget, consfințind logodna, dar îi spusese:

– Trebuie să mergi la nunta Liei. E prietena ta. Dar trebuie să mergi în Bucovina, Elvira, singură. Să te împaci cu trecutul. Și, cu voia lui Dumnezeu, să fii liberă să iubești din nou. Să mă iubești pe mine, așa cum te iubesc eu. Apoi o să putem face următorul pas. Pentru totdeauna.

Așa că era acum aici, pregatită de nunta Liei, însoțită doar de Irina, micuța ei nepoată. […] Voia să se vindece.

* * *

Scoase din cutia primită în dar de la Radu sculptura, așezând-o, la vedere, pe raftul gol. „Fereastră spre mâine” își găsea acum locul. Elvira mângâie sculptura cu grijă firească pentru un obiect de mare preț. Se uită la ea, pierdută, minute bune.”

Autoarea coace această carte într-o alură de romantic realist încărcat cu umor și viață, suferințe trăite la greu dar și seninătatea trecerii vremii în peisajele unei trăiri sătești, o capodoperă aș spune a traiului existent fără retușuri la modă și fără dulcegării siropoase, o dragoste cu urcușuri și coborâșuri și alegeri care ajung să doară. 

Trăim într-o lume alertă, care ne lasă puțin timp pentru noi înșine, pentru citit, pentru artă în general. Nu prea lasă loc nici iubirii. Din când în când, pe drumul acesta grăbit al vieții ar trebui să ne mai și oprim, „să ne tragem un pic sufletul”, să ne bucurăm că suntem acum și aici și să deschidem larg fereastra spre mâine!

Critici literare:

  • Simona este o vindecătoare. În măsura în care îi permite Dumnezeu. Această carte face parte din categoria ‘heal the healer’, adică vindecarea vindecătorului. Vine din interior, ca o defulare, și este acea emoție care trebuie împărtășită pentru că are ceva de spus. Și este foarte frumos când cineva care se ocupă de emoții și care vede, atât latura pozitivă, cât și cea negativă (pentru că trăim într-o lume duală), scrie această carte care vine ca o încununare, o rezolvare a unor sentimente care altfel nu pot fi rezolvate. – Magda Puskas, cântăreață de muzica folk

Sursa foto: pinterest.com

4 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: