Sări la conţinut

Citind-o pe Alina Cosma. Cartea „Darul vieții. Predestinați”

Am găsit în sfârșit și pentru unele cărți lăsate în urmă un pic de timp; printre care se numără și „Darul vieții. Predestinați” de Alina Cosma, după cum am menționat și în recomandarea de carte a lucrării „Înger de pază”  autoarea scrie „excepțional”, atât de dulceag și de o modestie plăpândă. Romanul „Darul vieții” m-a atras ca un magnet datorită coperții dar și a cuvântului… predestinați, ceea ce a țesut intrigă în dorința mea de a afla mai multe. Intuiam o poveste cu urcușuri și coborâșuri însă autoarea a convocat o dragoste mult prea neprihănită, una care mi-a trezit respect pentu munca depusă de către aceasta.

Imagini pentru alina cosma darul vietiiÎi avem în prim plan pe Cristian, un tip atractiv și bogat, prins într-un trecut ce-i limitează sentimentele; și Dalia, o tânără care trăiește retrasă în universul ei posttraumatic, o ea plină de frici și constrângeri. Cât de diferiți sunt cei doi, totuși se atrag ca un magnet, iar toate contradicțiile ce par că ar trebui să-i despartă nu fac decât să-i unească. Astfel își trezesc interesul unul față de celălalt.

Totul ia câteva turnuri neașteptate făcând-o pe tânăra noastră să acționeze din mândrie și de a nu fi datoare.

“— Trebuie să vă plătesc o datorie și să-mi cer iertare pentru că v-am supărat.

— Domnișoară Brudașcu, nu aveți nicio datorie, iar scuzele sunt acceptate. Mergeți liniștită în treaba dumneavoastră!”

Astfel Dalia se întâlnește în oraș cu Cristian, iar de aici pornește faza cea mai picantă. Cristian îi propune Daliei un contract, pentru 3 luni, conform căruia ea trebuie să îl acompanieze oriunde va considera el că dorește, ca o damă de companie. Pentru început tânăra noastră e extrem de șocată, însă ascultând ce se cere de la ea, acceptă, iar cei doi încep să se vadă din ce în ce mai des. Însă odată cu contractul, cei doi încep să descopere lucruri despre trecutul fiecăruia. Iar de aici se îngheagă o adevărată poveste cu urmări și răni pe suflet.

Pe măsură ce petrec timp împreună, Cristian încearcă să o facă să-și mai piardă din timiditate, iar Dalia constată că se îndrăgosteștet de el. Cu toate acestea, încearcă să nu-și arate sentimentele și să mențină relația lor la nivelul prieteniei. Dar oare ce simte Cristian pentru timida sa companie? Va trebui să descoperiți singuri povestea din spatele coperților minunate ale acestei cărți. Trebuie să recunosc că mi-a plăcut enorm dulcegăriile și naivitatea dintre pagini oferind timpului meu petrecut cu lectura o calmitate sufletească de care aveam nevoie. „Darul vieții. Predestinați” este o carte romantică de o frumusețe aparte, ușoară și de eliberare. Îți unge romantismul din tine și nu mai pleacă de acolo. Așadar, dacă vreți să vă delectați cu o lectură plăcută, relaxantă și frumoasă, trebuie să citiți această carte.

Critici literare:

  • „Darul vieții” este istorisirea unor destine care numai când sunt complet înlănțuite simt eliberarea iubirii totale. Marius Andrei, Cărți Analogii Antologii

[COMPLETE - 40 CHAPTER]  Kim Taehyung known as the leader of the bigg… #fanfiction #Fanfiction #amreading #books #wattpad

Sursa foto: pinterest.com

12 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: