Sări la conţinut

Ce este iarna?

Întreabă-mă ce este iarna și-ți voi fredona colinde, îți voi scrie versuri, și-ți voi depăna amitirile unei copile crescute în Codrii Orheiului. Întreabă-mă ce înțeleg prin ea- iarna junimii mele și-ți voi recita pe George Coșbuc, cu iarna lui de pe uliță, pe Eminescu, versurile mele de suflet; „Colinde, colinde, E vremea colindelor, Căci ghiaţa se ‘ntinde Asemeni oglinzilor. Şi tremură brazii Mişcând ramurele, Căci noaptea de azi-i Când scântee stelele.”, îl voi reaminti în pag de iarnă friguroasă pe Victor Hugo, „în mintea mea e iarnă, dar în sufletul meu e o primăvară permanentă”, e acea stare care mă cuprinde an de an; pe Blaga, prin înțelepciunea sa „a iubi e primăvară. A cunoaşte-nseamnă iarnă”. Copil fiind nu puteam să nu magific iarna, cu poalele ei brumărite și țurțurii ce stau falnici la streșine, cu fulgi ornamentați de cel mai ilustru maiestru și cu pădurile dese ce urlă și acum a goliciune.

Întreabă-mă ce este iarna și-mi voi aminti de cele mai vechi tradiții cunoscute, de colindul cel fără de seamă, de „o, ce veste minunată … În Betleem ni s-arată… Astăzi s-a născut… Cel făr’ de-nceput….”, de plugușor, cel care ne făcea să fim o ceată unită în dorința de a treiera drumurile pentru a vesti lumina din noi și dorința fragedă a sărbătorii… „aho, aho, copii și frați , Stați puțin și nu mânați, Lângă boi v-alăturați Și cuvântul mi-ascultați.”. Astăzi îmi voi derula ca o peliculă nostalgică anii în care pomul de Crăciun era doar câteva ramuri mici de brad dar casa forfotea a bucurie, când cadourile erau modeste însă iubirea fără seamăn, când copii strigau feeria și povestea costumelor pe care mi le făcea mama. Era divin și doar așa pentru că altfel nu știu cum să mă exprim în totalitate, când mă gândesc cum aș putea defini iarna, cum a spus într-un citat Sfântul Augustin în legătură cu ce este timpul. Dacă nimeni nu mă întreabă o știu, dar de îndată ce sunt întrebat, nu pot răspunde! Pot doar să o găsesc în emoții și amintiri ce îmi triază memoria și îmi oferă de fiecare dată o stare de sărbătoare.

Și nu știu dacă este cineva, scriitor, cuvântător sau cititor de rând care ar da o definiție, pentru că iarna nu o are, poate doar o multitudine de rime în devenire, de poezii ce ascund profundul, poate note muzicale ce încântă auzul. Și poate mirosul de lemne arse. Poate parfumul de portocale. Poate poveștile bunicilor. Nimeni nu poate propune un termen, dar nici nu se cere, pentru că iarna ar cuprinde ”tot”! Tablori magnifice. Lumini. Candoare. Voalare. Tradiție. Familie și copilărie. Așa că nu voi încerca, așadar, să definesc iarna într-un cuvânt, ar fi prea pustiu, mă voi desfăta cu metafore, expresii emoționale de a reda ce simt eu când scriu despre ea și o exprim, când o găsesc printre rânduri  și cu mândrie evoc un compliment autorului. Spre deosebire de multe alte texte scrise, cele ce exprimă iarna au ceva aparte, deoarece ceea ce se transmite e diferit de oricare alt anotimp, iar eu acum mai mult ca niciodată simt magia cea pe care fiind copil am plămădit-o din dorința de a valoriza contextul Crăciunului și a iernii, a sărbătorilor tradiționale, am pus accent pe natura pornirilor de gheață, spre o evadare de emoții înclinate spre profunzimi ilustre, cum zice și John Boswell: Iarna e un anotimp al aşteptării, o vreme potrivită pentru reînvierea amintirilor de aur şi lansarea într-o călătorie sentimentală, un timp în care te poţi bucura de fiecare oră.Așa simt și eu….

Iarna este limbajul celor ce nu şi-au pierdut definitiv dorința de a scoate la lumină emoția, prin patos și dăruire. De asemenea este un testament în cuvinte, în tremurul simțurilor trezite la viață, fără frici și constrângeri, este arta de a pune în mişcare imaginaţia noastră cu ajutorul cuvintelor, și a dorințelor intense ce se merită trăite. Iarna este o conspiraţie a anotimpurilor în favoarea celor dornici de îmbrățișări și amintiri falnice, contra tuturor amorțelilor existențiale. Iarna este creaţia unui balet în plin ansamblu, a Spărgătorului de nuci sau a măiestriei instrumentale, a ritmului muzicii ce se aude în clinchetele clopoțeilor, a frumuseţii în cuvinte, a culminației lăuntrice și a transpunerii prin creație. Iarna este coabitarea realităţii cu idealul prin perfecțiuni duse la fantasme, prin gonguri sufletești și suspine în pagul zorilor de nea. Iarna e pasiunea dusă la cele mai înalte cote, prin rimă și vers, prin proză și descântece. Nu-i cere iernii căldără, nici soare mai mult, nici culori mai intense, ea e desăvârșită așa cum e, prin sentimentalism gata să erupă după un bulgăre de nea, prin romantism în poalele unui abur ieșit din suflet, prin tumultul de stări și prin povestea ce ne încântă de fiecare dată!

La pureté d'un blanc éclatant, aucune tâches sombre sur le tableau ni même a l'horizon.

Sursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: