Sări la conţinut

Morală. O poză cât o mie de cuvinte!(51)

Mă arde un astfel de foc interior şi mă agită furtuni atât de mari, încât mirarea mă apucă cum de nu explodez deodată cu această lume, într-un avânt apocaliptic. Simt cum tremur eu, şi cu mine întreaga lume, cum mă năpădesc fioruri din adâncuri şi cum mă cuprinde o exaltare de sfârşit de lume. Aş vrea ca toată lumea aceasta să fie aruncată în aer de fatalitatea ei proprie, de o nebunie imanentă, continuă şi adâncă, de o demonie intrinsecă şi părăsită, să se cutremure totul ca în faţa ultimelor clipe, să ne învârtim, halucinaţi, la viziunea agoniei definitive, a agoniei ultime a universului. Nimic să nu-şi mai găsească o raţiune în sine însuşi, totul să fie într-o clipă nimic. Şi să soarbem nimicul, prinşi în vârtejul demonic al clipelor din urmă.

E. Cioran – Pe culmile disperării

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi în aer liber

Sursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: