O cafea îndulcită și o viață amară!

Mereu ne legăm de zicale învechite, de cuvinte zise la repezeală, de mottouri care deja s-au expirat….mda- suntem oameni și greșim! O fi și așa, nu neg, greșim, dar nu trebuie să ne ascundem după perdea. Da, trecem prin viață cu rănile încă necicatrizate, trecem orbiți prin lucruri fără importanță, fără valoare, sau ne agățăm de persoanele greșite, iar când ne dăm seama e prea târziu, prea s-a scurs nisipul vieții, prea ne-am trecut și noi o dată cu toate amărăciunile. Prea ni se urăște tot. Greșim, e firesc să greșim, dar eu privesc așa zisele „greșeli” ca pe niște lecții, niște observații în plus acolo unde suntem mai fragili, și oare nu avem noi ocazii cu miile să ne corectăm, să le corectăm, oare nu e în puterea noastră să recunoaștem că drumul ales este greșit? Oare nu noi?
Oricât de iremediabilă ar părea o situație, oricât de încurcate sunt căile, întotdeauna există oportunitatea de a ne corecta viziunea despre viață! De a ne dirija în altă direcție.
Nu trebuie să ne pierdem timpul căutând explicații sau vinovați pentru greșelile înfăptuite, nu trebuie să ne prindem ca niște liane de oamnei care ne încurcă mai mult, și trebuie să credem cu fermitate că orice situație are o rezolvare! Și începe de pe acum…

Începutul e în fiecare zi, o dată cu răsăritul, cu zorii care ne prevestesc o zi, o pornire la drum, o înaintare în ceea ce înseamnă nou. Fie şi când te afli în plin sfârşit. Ieri ai fi putut să înveţi să nu mai vrei, să nu mai vezi, să nu-ți mai pese, astăzi însă trebuie să ştii să calci fără de urme, fără regrete, fără păreri de rău sau rețineri, astăzi fii o plutire către ceva nou, experimentează, trăiește viața! Că ar putea fi prea târziu…  Mult prea târziu. Atât de târziu că nici n-ai timp să înveţi să mai fii, să îţi doreşti, să visezi.

Mă tot gândesc: cheia e la mine, nu are cine să îmi îndulcească viața așa cum doresc eu, așa cum simt eu, poate simt amărăciunea, poate delirul, însă pofta trebuie să vină o dată cu dorința de mai mult, care e în fiecare dintre noi, doar trebuie să o eliberăm. Nimic nu se poate obține fără sacrificii, urcușuri, coborâșuri, totul este un drum pe care trebuie să-l parcurgem cu înțelepciune. Uneori avem impresia că trăim o viață întreagă așteptând răspunsuri pe care le căutăm, le căutăm până ne înălțăm la cer așteptând ultima șansă… poate, poate o vom găsi. Viața trebuie trăită, așa cum e!

Dacă te întreabă cineva „ce este viaţa?”, îi răspunzi cu sinceritate, doar asta îți mai rămâne, să recunoști că este lupta pentru existenţă, unde domină legea nesiguranței. Asta până într-o bună zi, când apare el, omul care cu un zâmbet năruie zidurile din jurul tău, omul care cu o strângere de mână îţi readuce sclipirea în priviri, acea persoană care cu un cuvânt îți întoarce lumea pe dos, și în bine, omul care cu o simplă îmbrățișare îţi vindecă rănile sufletului și te simți eliberat, acea persoană care cu un sărut pe frunte îți trezește pofta de viață și te îndulcește. Un om care îți dă culoare, și te face să te simți stăpânul propriilor trăiri. Atunci realizezi că viaţa nu este o luptă, ci o minune pe care merită s-o trăiești cum poţi tu mai frumos și demn, zi de zi..

Sursa foto: pinterest.com