Sări la conţinut

Oameni ca Oglinzile!

Scriu pentru că oamenii sunt ca oglinzile. Oglinzi cu reflecțiile. Cu mărimi și înclinații. Cu unghiuri și tăișuri. Cu fisuri și umbre. Sunt oameni printre oameni, și oglindiri de suflete în ochii fiecărui trecător, ce reflectă emoțiile noastre precum ape cristaline, sau tulburi cum sunt norii în plină furtună. Oglinzi ale celor fețe pe care încercăm să le construim.  Pentru că omul e parte din ceea ce se vede și mai puțin, pentru că compoziția noastră e a tuturor fasciculelor corpusculare, a neantului și a necuprinsului de care nu-i mai dăm de capăt. Pentru că eu și tu ne vedem fără a ne simți, ne palpăm fără a ne atinge, pentru că omul e reflexie a multor altor prototipuri. Suntem unul din miile de corpuri ce vrem să fim. Cum ar fi să te așezi lângă unii și să te vezi urât? Cum ar fi dacă te-ai afișa lângă alții și te-ai vedea diformat sufletește? Sau lângă alții să te vezi prost? Neuniform!
Iar lângă alții să te vezi neclar și pur și simplu să nu știi ce să crezi. Să te încredințezi ochilor sau să ignori recele ce-ți curge prin vene din cauza fricii?!
Sau să-ți creezi nesfârșite deziluzii, nesiguranțe, angoase sau păreri de rău. Și gândul că, oare ce voi vedea data viitoare în oglindă? Ce voi mai descoperi? Sau mai rău, ce nu voi găsi acolo prin miile de particule moleculare?!
Uneori însă, poate mai rar decât ne imaginăm, sunt oameni lângă care te vezi nu neapărat ideal, sau perfect, ci te vezi, te simți doar întreg prin imperfectul din tine, sau complet prin simplul mod pe care îl găsești acceptabil, așa natural în echilibrul propriu. Nu te vezi frumos la chip însă sufletul îți radiază. Nu te vezi excepțional dar te fac să te simți senzațional. Nu te simți atins de o mână cerească dar sunt acei oameni pe care îi asemeni cu îngerii. Și ca orbii nu vedem oglinzile blânde de lângă noi, și de cele mai multe ori nu e nevoie să cautăm oamenii care ne fac să ne simțim bine, ei apar dintr-o dată din mulțimea agitată, din gloata mută, din umbrele care își caută și ele lumina, trebuie doar să fim mai atenți, mai cu ochii deschiși și, dacă e posibil, să ținem acei oamenii cu dinții cât mai aproape, cât mai lipiți de suflet, pentru că doar ei ne pot lustrui propria oglingă prin reflexia lor!

Tu ce fel de oglindă ești pentru oamenii din viața ta? În oglinda proprie, cum te vezi? Ești lumină și iubire…  sau îți vine să spargi oglinda?

 Sursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: