Sări la conţinut

Desen de toamnă…

Oraşul încet-încet ia forma unui tablou tomnatic. Străzile cu încetinitorul se transformă în covoare lucrate de cel mai iscusit meșter, iar aerul invadat cu cele mai surprinzătoare miresme. Nu mai e întunericul nopţii, e după amiaza în care mă plimb agale eu și cu mine în oaza liniștii autumnale. Astăzi soarele e sus, pare pus pe hârtie – un desen expresiv într-o imagine diformă. E aşa de anevios, parcă știe că nu-și mai poate ține puterea, e așa purtat de vânt ca și gândurile mele, doar lumina e tot ce provoacă o uniune cu mine și cu ceea ce țese toamna în galben.

O adiere uşoară a vântului de toamnă pătrunde cel mai adânc colţ al sufletului meu dându-i un dor neînţeles. Închid ochii şi îl las să-şi aducă înăuntru foşnetul frunzelor, lacrima ploilor domoale, blânda căldură a zilelor, aromele, culorile, amintirile…E toamnă și nimeni nu se mai poate ascunde de culorile ce joacă în evantaiul vieții. E zăpăcitor. E un tablou ce nu-mi dă pace, mă transpune în visare, în energii ce mă răscolesc în străfundu-mi, îmi dau elan pentru a scrie, a împărți din frumos pentru suflete calde. Dincolo de splendoarea culorilor, de parfumul şi bucuria ce le dă lumii întregi şi mie în egală măsură, toamna are pentru mine multe alte înţelesuri. Are vânt. Meditație. Contemplare. Splendoare. Și, prin ea, un amestec de acasă şi de dor de infinit, de necuprins. O dorință de a fi una cu natura.

Și nu pot opri dorința acestei lumi imună la orice durere, nepăsătoare în faţa unei dorinţe, a unei rugi febrile la clemenţă, a unei implorări la uitare, la fel ca pe marginea prăpastiei, îți iai avânt și simți că nu mai poţi continua drumul prea obositor ori prea lung, sau, simplu, un refugiu pentru situaţia în care cedezi, când nu mai are sens, când bagajul ți-e prea plin iar sufletul prea gol, când secat de putere nu mai ții pasul spre dorințele de mult abandonate. Oare încotro ne duce viața?  Poate spre o toamnă… poate spre un gând nebun de a opri fuga asta continuă, atunci când simţi că te sufoci în pofida spaţiului ce-ți este dat. Cine știe? Poate toamna….

Am privirea pierdută pe linia orizontului, îmi încordez așteptare a nu știu ce. Razele soarelui îmi încălzesc visele diurne, iar zâmbetul îmi pune lumină în priviri și trăiesc, prin tot ce fac, prin tot ce construiesc, prin tot ce descopăr de la o zi la alta. Mă desmeticesc cu greu, toamna suflă departe de mine, de frici, de regrete, de necunoașteri, iar verdele încă rătăcit al unei veri decăzută din drepturi îmi aşază cu grijă arămiul la picioare. Și inspir parcă a nou. Şi foşnetul sec, uscat, al frunzelor de pe alei, anunţă nesfîrşite melancolii…dar și depărtări parcă de eșecuri… și ridicări prin desene de toamnă.

If you want to do fall photo shoots for your Instagram account or any other social media page, it helps to have the idea of a fall photo shoot.We’ve come up with 15 fall photography ideas that will make you want to grab your best friend and a camera and start taking pictures.#Landscapes #Landscapephotography #Nature #Travel #photography #pictureoftheday #photooftheday #photooftheweek #trending #trendingnow #picoftheday #picoftheweek #fallpose #fallfashionSursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: