Sări la conţinut

De iubire…

Am cunoscut iubirea. Am aflat-o așa cum e și poate mai mult. Am ignora-to pe alocuri și am trecut prin viață dormindu-mi chemarea. Am recunoscut în mine dragostea. Am văzut-o. Am citit-o în suflet dar și printre rândurile poeziilor. Am trăit-o. Am simţit-o. Am cultivat-o din fiece zâmbet și atingere. Am admirat-o în versuri și muzică. Am palpat-o cu trupul și cu sufletul, cu mintea și cugetul, cu pământul și neantul, cu cuvântul și respirațiile la unison. E plăcere și univers, e cald şi e frig, e vis şi e coşmar, e acceptare dar și durere, e abandon dar și dăruință, e transformare şi nemişcare, e răbdare şi e freamăt, e culme şi prăpastie, e apogeu dar și dezechilibru, e colorit dar și ceață. E adevăr dar și ispită. E patimă dar și căință. Dezvoltă şi distruge. Înalță și coboară. Cuprinde dar și separă. Pe rând sau deodată. Cu forță și înverșunare. Cu patos dar și cu înnegurare.

Iubirea….

Are capete. Are forme. Are părți. Are un înainte de şi un după ce. Are feţe, linii ale ridurilor iubirii… văzute pe ici colo, aiurea umplând dezechilibruri, prin lumea asta mare. Iubirea are figuri prezente dar și umbre ale trecutului. Simţite sau citite. Ghicite sau ştiute. Toate însuflețite. Am trăit acest amestec, nu știu dacă păgubos, nu știu dacă în schimbare sau delir, dar am înaintat prin viață în câteva forme ale iubirii, și toate acestea m-au îndepărtat uneori de la visul de a fi pur și simplu eu. În lumea mea. În haosul meu. Și-am rămas o imperfectă. Sau, mai degrabă, am ajuns??? Cine știe. Dragostea a făcut ceva cu mine, parcă s-ar mai vedea, dincolo de acest acum, încă ceva pe drum. Poate-poate…cine să mai știe… buzele mele au aroma cafelei din zori, ale tale au mireasma cuvintelor de dragoste blând şoptite. Iubirea are forme, ale mâinilor tale… ale suspinelor ce mi le provoci, ale nopților în care ne scriem jurăminte. Iubirea are veacuri. Iubirea are dezechilibru…

Clipele acestea se trec în fuga timpului lăsând în urmă dor şi frunze rătăcite, ne apropie sau ne îndepărtează, ne unesc sau ne pecetluiesc sufletul pe vecie. Ne strigă sau ne abandonează în ecoul solitudinii. Aceste secunde ce ne definesc, care ne fac să întocmim un pact cu toamna pentru a ne colora viața precum un parc în plin anotimp. Aceste clipe ne fac părtași la un tot întreg. Aceste clipe ne fac un azi. Ce să cer acestei zile? Să nu ni se înruginească vocea, să nu uităm a slovei cânt. Să nu ne brumărească dorul și dorința de a fi în doi. Să nu ni se șteargă a iubirii colorit… Să nu ne facem solitari în nevoia de a fi una cu natura. Să nu ne golim de sentimente precum o face toamna din goliciunea ei în numele firescului. Și cer, da, cer, nerătăciri și vise. Da, vreau, fericirea deplină și izul tinereții, iubiri de poveste și îmbrățișări în detrimentul frigului de afară. Vreau creații de iubire și în numele ei….Vreau ca exprimarea iubirii noastre să trezească iubirea altora, purificând creuzetul veșniciei…

cute ФотографияSursa foto: pinterest.com

4 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: