Sări la conţinut

Viziune…

Îndepărtez cu dosul palmei ochii de întuneric, îmi iau plasa visului de noapte cu mine și mă îndrept spre lumină, spre noua zi ce îmi promite multe. Înaintez. Așteapt parcă nerăbdătoare să mi se întipărească un zâmbet, o trăire, un suspin. O emoție. Oftez a trecere și parcă știu că totul abia o să vină. Însă cunosc că, după cum spunea un cuvântător….odată ce ne naștem, murim câte puțin cu fiecare zi ce o trăim. Fără să știm, fără să simțim. Până în cea din urmă zi, când suflarea nu ne mai dezmiardă.

Mda, ne naștem pentru a muri. Banal. Dar între ele ce e? Cu ce umplem golul vremii? Murim și în altfel – tot câte puțin – de multe alte ori, zic eu. Zi de zi, clipă de clipă. Prin respirații și ofturi. Prin priviri plecate și deznădejde. Prin nespuneri și neimplicări. Prin neiubiri și neîmprieteniri. Dar care ne e vitalitatea totuși? Menirea. Rostul….Oare conștientizăm trecerea pe care o lăsăm să se ducă? Și repetat. Și iar. Și dureros, pe deasupra. Cedăm. Ne lăsăm viața de-a valma chiar și în timpul unei clipe de fericire. Uităm să ne bucurăm de bucurii. Suntem niște ignoranți a oportunităților care vin din univers. Oare nu ne vedem esența? Oare mergem prin viață prea oribi, prea muți, prea surzi?

Deschid o carte imaginară şi-i răsfoiesc filele. Imaginare şi ele. Îmi plimb privirea printre ele în căutarea poveștii. Povestea despre orice. Poate a vieții mele. Sau a multora dintre noi… Nimic însă nu se potriveşte unei zile de toamnă într-o astenie dezechilibrată. Caut, dar nu știu ce. Sper, dar nu știu în cine sau în ce anume. Vreau, dar nu știu încotro. Plutesc fără direcții, fără dorințe, parcă din lene. Însă, încă focul din mine nu s-a stins. E doar în dezordine. Îmi întorc privirea spre cer. O frântură din toate esențele și mirosurile vieții mi-au trecut prin față, unele au plecat altele au rămas, unele încă le caut pe altele le-am regăsit undeva, aici și acolo, sus și pretutindeni. Caut o urmă a speranței, a dorinței de a trăi intens. Și știu, nu este încă povestea mea scrisă. O contemplu. O încheg în cuvinte. O ademenesc în vraja emoțiilor ce mi se citesc în priviri. Și știu, romanul vieții mele ar trebui mai întâi trăit, mă gândesc. Apoi rescris în jurnalul intimelor palpări. Cad frunze. Uşoare. Plutinde…iar eu scriu cuvinte. De plumb. De suflet. De chemare. De mulţime…

…și o nouă zi a început, pentru mine și ceilalți. Va fi, cel mai probabil, o zi a eliberării. O zi în care privirea nu mi se va mai pierde în zare si nici cafeaua nu-mi va mai îmbăta gândul cu aroma-i dulce-amară ce se înalță din cana aflată în palma firavă, din cine știe ce pricină, în dreptul inimii am o speranță….un dor pentru doruri și înclinație să cred că binele e la o întindere de mână! Doar să vreau, doar să dorim…. cu toții…

"Because she is dead!"I screamed.  I looked up to find him staring at… #werewolf #Werewolf #amreading #books #wattpadSursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: