Sări la conţinut

Gânduri necontrolate…

Am o mie de gânduri cu mine, cu toți și despre tine; încheg realitatea și nu pot înțelege dorința unora de a se ține fățiș de durere, de neconcordanță, de delirium. Gânduri și impurități ce le-aș arunca pentru a mă dezbăiera de constrângerea unor legături ce mă intoxică. Și scriu, și așez pe o hârtie, și pe o aversă un rezultat al milioanelor de rânduri ce parcă strigă. Urlete ce parcă cheamă pentru izbăvire. Pentru eliberare. Din toate ele, s-ar țese punți către suflete goale, care vor împlinire, de la mine pentru tine, oare ar fi ușor? Oare ne-am auzi?
Nu pot primi intoleranța unora pentru binețea ce o oferă unii, nu le pot înțelege dorința dar și abstinența, nu le pot privi cum sufletul li se stinge, iar ei nu fac nimic. Măcar de ar alege un pas în doi, un pas spre reculegere. Prea caut în fiecare lumină, prea din naivitate nu văd, refuz să îmi imaginez un final, prea suntem rătăciți prin viață. Prea nu ne ajungem din urmă. Prea mult ne duce dorul, prea mult suferința, prea multe de nu mai pot, prea multe de… nu am pentru ce lupta, prea mult din nimic……Îmi urăsc neputinţa de a găsi o cale. Scormonesc în mine, în gândurile toate. Nu pot să smulg de-acolo toate încercările mele de a trimite un mesaj. Inutil efortul. În mintea mea e haos.

Am o mie de gânduri cu cei ce suferă și nu fac nimic, de le-aș putea strânge aripa sângerândă, de i-aș putea măcar puțin ajuta. Dar ei refuză, dornici să fie una cu durerea ce o poartă precum o haină. Dar n-am să pot, știu bine, nu știu cum să mă bag în suflete străine, nu pot. Chiar dacă vreau. Oamenii sunt puternici chiar dacă sunt la pământ. Mi-e palpabilă neputința care mă face să înțeleg că sunt lucruri care, pentru mine, nu pot exista decât dacă vine de la doi, venirea e după un strigăt, ajutorul e după o rugă, salvarea e după un chin, adevărul după o minciună, ridicarea după o căderea, strângerea de mână e după un braț întins, iar visul meu după o noapte în care mi-am țesut gânduri necontrolate. De n-ar fugi atât de iute timpul, de nu mi-ar fi atât de drag de viață, de oameni, de să ajut, de nu mi-aș simți uneori sufletul gol și privirile atât de cotrobăitoare după o aprobare, de n-aș simți pe obrajii mei atâtea lacrimi uscate. De n-aș înțepeni în iluzia nedznădejdii. De aș putea mai mult….

…Șoapta inimii mele strigă în surdină, ea îmi dictează încotro și de ce, glasurile gândurilor mele urlă în dezechilibru iar eu sunt doar o marionetă cu degetele fixe pe literele ce se unesc într-un enunț. Și simt uneori că nu mai vreau să învăț nimic dar vreau să știu totul, și vreau să cunosc înțelegând din vraja vremii morale ale vieții. Vă zic, gânduri necontrolate. Însă, nu renunț. Nu azi. Poate nici mâine, poate spre zori, poate… când somnul mă va prinde în sine. Vreau să ajut. Dar încep cu mine… de la amalgamul meu de trăiri într-u oameni și datorită lor.

Фотосессия для @my8i2 Make up и волосы я)Sursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: