Sări la conţinut

Derivă!

Astăzi. Acum. Ziua la început de drum. Ca o înfiripare de gând. E ora la care închizi sertarul cu vise și-l tragi pe cel cu speranțe. E timpul în care clipa și-a luat asalt iar căința nu-și mai are rostul. Cotrobăi printre gânduri și aleg, și alerg cu ce am nimerit, în nevoia de a conviețui într-o zi de toamnă. Și inima, un gol palpabil dar totuși o pulsație de vene. Și privirea, o aversiune. Nespusele cuvinte… le înșir cu miile. Oare câtă răbdare pot avea cu mine, cu ceea ce pot ascunde, cu ceea ce coc în conștiință, și tac. Amuțesc în briza vremii. Trăiesc așa cum o fac mulți, plutind și înotând prin suferințe și orgolii. Prin neajuns și dorințe la mai mult. Ascult. Aud foșnetul frunzelor și trecerea. Nimic nu va mai fi la fel. Se rostogolesc visele, indecise, în golul clipei care separă noaptea de zi. Binele de rău. Iubirea de ignoranță. Nicio palmă nu stă căuș să le oprească căderea. Nimeni nu întinde un braț pentru a susține. Și poate, poate într-o zi va fi cineva, sau ceva ce te va primi așa cum ești. Zburdalnice gânduri. Nesigure. 

Miroase a ploaie și a verde pierdut, plioștit și îngălbenit, miroase a gând fără de timp, a clipe nepetrecute, miroase a dor împletit cu renunțări și prea multe așteptări.
Miroase a început și, poate, puțin și a sfârșit. Și caut. Dar nu găsesc. Alinare. Prea e obositor stilul acesta al meu de a înțelege totul, prea tomnatic. Prea inutil. Prea hilar. Lucrurile sunt cum sunt și scenariile mele poate nu sunt de vreun folos, cine știe….
Gândurile mele…ele sunt cele care îmi crează realitatea, acum sunt aglomerate și ciudate, parcă îmi strigă în surdină, parcă m-ar pedepsi , dar oare de ce? Îmi lipesc fruntea de geamul rece. Admir căderea câtorva frunze. Ce le e de ușor. Șuieratul vântului mă aduce în prezent. De ce oare insistă sufletul să mă deschid? Prezentul e rece și gol. Iar eu pustiită.…țes iluzii sfărâmate, rând cu rând, și umplu file dintr-un jurnal. Și derulez pelicula vieții fără răgaz, vers cu vers, cuvânt după cuvânt, parte cu parte… și, îmi pare rău că doar atât am putut….că doar atât am dat timpului și mai ales trecutului! Nostalgie și iluzie. Asta se scutură de pe ramurile copacilor în care frunzele își șoptesc frenetic, vreme îndelungată, promisiuni și jurăminte. Ca și în sufletul meu… făgăduințe și vise încă nerealizate!

“You’re magical.” “Well, I’m the dungeon master I sure as hell should be.”Sursa foto: pinterest.com

8 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: