Sări la conţinut

A nopții enigmă!

Noapte tomnatică. Alene. Fără căldură. Fără o țintă. Pribeagă. Enigma nopții se lasă așteptată. Iar eu nu pot să-i dau un semn, o liniște, un capăt. Nu mai găsesc inspirația, sau poate îmi caut doar un motiv. Doamne ce n-aș da să dorm acum! În tihnă. În pribegie. Însă undeva îmi lipsește ceva. Poate calea. Poate sursa. Poate voința. Poate pornirea. Cu ce să umplu această nevoie? Cu ce să ocup acest gol? Cine știe…

M-am gândit la multe opțiuni. La viață. La vise. La scopuri. La aspirații. În zori de zi și în nopți sălbatice. Însă parcă ezit, uneori de teamă de necunoscut, alteori din neputință. Uneori din neștire, alteori de praful ce-mi zace în suflet. Inevitabil sunt atâtea căi de parcurs, numai un orb ar putea trece pe alături, însă da, poate sunt nevăzătoare în ale experiențelor. Alteori greșesc voit. Dar cum aș ști ce e corect sau nu până nu m-aș lovi?

Și cred în a nopții enigmă, cred în miracole, în vise ce se perindă cu realitatea și cred în mine. Obtuze sau nu gândurile mele îmi crează realitatea. Cred în puterea minții care vindecă. Nu m-am născut să am tot, însă m-am născut să fac tot din nimic. Să dau valoare. Să dau viață. Să schimb lucruri. Să scriu pentru suflete frumoase. Și să creez în numele a tot ce izvorăște din mine. Micile nimicuri care acum par un punct în mare într-o bună zi o să prindă culoare, poate valoare. Cine știe… Promit să-mi fac curcubeu din întuneric și soare din uragan. Iar din noapte cea mai ilustră enigmă.

Pe toți ne doare ceva și întotdeauna. Mai mult sau mai puțin. Mai apăsat sau mai șters. Însă toți purtăm un greu. O pată a vremii sau un bagaj răscolitor. Și toți încercăm să ne ascundem sub masca dragostei și a generozității. A zâmbetelor prefăcute și a citatelor motivaționale. Sau nu e așa? Dar totuși, ce am fi noi fără astea?….doar o trecere. Și poate o să spun ce au spus-o și alții, însă o dată ce ne iertăm pe noi și învățăm să ne îmbrățișăm cu iubire ne acordăm o șansă nouă în numele vieții care ne-a fost dăruită s-o trăim. Și în noaptea densă deja învăț din nou ca în primii pași să coc în fiecare zi o dorință de mai mult, cu sârguință și nevoie de a fi, eu înaintea tuturor. Și îmi dau seama, cât de puține știm despre noi și ce multe știm despre lume…. și cât de greu e să parafrazăm sinele și ce ușor ne avântăm în retorici pentru cineva….ce mai pricepuți.

Acum, lucrurile sunt cum sunt și scenariile mele nu sunt de vreun folos în desfășurarea lor. E noapte. Am gânduri fugare și mintea în ceață. Mi-e somn dar nu pot să dorm. Îmi lipesc fruntea de geamul rece. Șuieratul vântului mă aduce în prezent. De ce oare insistă noaptea să mă tulbure? Prezentul e rece și gol. Uitările mele mă dor. Iar octombrie e tot mai mult…

* .  ⋆  ✵   ⋆ *Sursa foto: pinterest.com

4 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: