Sări la conţinut

Dezlegare…

Octombrie. Roșu. Târziu. Seara. Când vântul a fost numai ce pe aici, dar și-a întors busola în partea cealaltă. Lumini chioare în ochii mei nedormiți. Oameni ca umbrele, străzi perindate în lumini fantomatice, felinare stinse și aprinse. Pustiu. Mi-e somn.
Singură-n fața singurătății, îmi developez tremurul unei visări duse la extreme. Izolarea mi-e o mantie deja mult prea grea, iar zi de zi demarez un întreg palmares de iluzii. Nu cred că m-am simțit vreodată mai singură decât acum. Îmi simt pulsul la greu. Ochii în ceață. Inima într-o menghină. Iar gândurile îmi sunt înnodate. Mi-e trist. Vreau o dezlegare, o ușurință, o speranță. Și fără să vreau evit și ignor oamenii fără a da prea multe explicații, fără a avea remușcări, fără a suferi din lipsa lor. Mă simt prea dură cu ei și cu mine. Și parcă nu am fost așa, am fost mereu alipită de oameni, de zarva prieteniilor. Oare unde am pierdut acest fir? Oare când am ales singurătatea? Friedrich Nietzsche spunea: „singurătatea mea nu e dependentă de prezenţa sau absenţa unor persoane, dimpotrivă! Urăsc pe cine îmi fură singurătatea fără să-mi ofere în schimb prezenţa de care am nevoie.” Poate e despre mine, cine știe?….Suntem unici prin felul nostru de a fi și toți avem un scop, acela de a descoperi cine suntem cu adevărat și care-i menirea noastră pe pământ. Singuri sau prin cineva ajungem acolo unde ne duce chemarea. Însă doar atunci când alegi să-ți izolezi trupul și sufletul în carapacea ta protectoare, de fapt te redescoperi, pentru că asta nu e o izolare ci o comunicare prin tine în conștientizarea felului în care ai ajuns să fii, o definitivă a ceea ce ești… și de ce ești în stare. Și cum se spune, după ploi răsare soarele, iar după cer cu stele plouă. Totul o ia de la capăt, totul se pune la loc. Îmi dezleg sufletul de toxicitatea care-mi îngreunează să-mi duc viața în propriile mâini. Brațele vor să fie eliberate, vor să simtă pace interioară și liniște amuțitoare. Gândurile vor să fie limpezi iar cugetul curat. Mâinile mele vor să îmbrățișeze viața, oamenii și visele. Inima mea vrea să trăiască.
Octombrie. Tablou de culori. Seară târzie. Sfârșit fără început. Ochi triști. Suflete goi. Poate fără un rost. Fără stele. Prin întuneric…

Sometimes the flood waters seem too high, but that is when you've got to fight the hardest.Sursa foto: pinterest.com

4 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: