Am auzit despre un om care a rămas necăsătorit întreaga lui viață, și, atunci când era pe patul de moarte, la vârsta de 90 de ani, cineva l-a întrebat,

–  Nu te-ai însurat niciodată, dar nu ai mărturisit nimănui de ce ai făcut asta. Acum, când nu mai ai mult de trăit, ai putea să ne spui care a fost motivul tău. Dacă acest lucru este secret, îl poți dezvălui, căci nu mai ai mult și te vei sfârși. E un secret care, odată scos la iveală, nu mai are cum să-ți dăuneze.

Omul i-a răspuns…

–  Da, ai dreptate, este un secret. Nu am fost nicicând împotriva căsătoriei, ci am căutat mereu femeia, nevasta perfectă. Am tot căutat, și căutat, și în acest fel mi s-a risipit toată viață!

Interlocutorul său nu s-a putut opri să-i spună:

–  Bine, dar pământul este imens, cuprinde atât de mulți oameni, iar cam jumătate dintre ei sunt femei. Chiar nu ai putut afla una perfectă?

O lacrimă s-a scurs pe obrazul muribundului, iar acesta a răspuns:

–  Da, la un moment dat, am găsit-o!

–  Și ce s-a întâmplat? De ce nu te-ai căsătorit cu ea?

–  Era și ea în căutarea bărbatului perfect!

Notă: Cu toții căutăm perfecțiunea, idealul care ne întunecă mintea, cel care ne duce la extremități. Și oricum nimeni nu se învață, perfectul e un imperfect cu care nu ne putem împăca, nu-l percepem la valoarea lui adevărată. Și oare am putea arăta cu degetul un/o „perfect/ă”? Răspunsul e în voi…

Publicat de Apostol Cristina

Vezi toate articolele lui Apostol Cristina