Îmi era dor de mirosul frunzelor uscate, de arămiul și toate tonurile de maro, de roșieticul care îmi amintește de profunzimea culorilor. Dar și de valsul frunzișului. Îmi era dor de bogăția forilor și a fructelor, de perele mălăiețe și de gutuia coaptă, de cântece în jurul jarului pe care mama încă îl face și de miros de țară.
Mi-era dor de toamna noastră ţărănească, de coșuri doldora de mere și roade fel de fel, și de povestea ce se țese în jurul strânsului roadei, atunci când tata îmi cântă despre viață, și când adun bobițe de struguri, atunci când așezăm porumbul pe la locul lui și când mama îmi zice că toamna se numără bobocii. Și e mândră tare. Acum îmi e mai tare dor, de serile în care mâncam turte de pe vatră și beam must, mi-e dor de-o seară acolo, la mine, acasă. Unde încă copii aleargă pe uliți iar toamna îi strânge la împărțit nuci. 

Mi-e încă dor de drumurile bătătorite și de strigăte vesele, de prispa joasă a copilăriei, dar și de liniște. Dar mi-e dor mai ales de toamna când zumzetele vestesc a ultim cânt și de păsările care nu mai îndrăznesc să-și mai ia avânt. Păstreaz în mine a nostalgiilor amintiri și povestesc acum copiilor cum o toamnă la țară te făcea un copil împlinit, cum serile te adună în cele mai calde îmbrățișări iar diminețile te prind cu soare cu dinți. 

E frumos să simți a toamnă, a bogățiile ce le împarte cu drag, și a multitudinilor de emoții, eu, acum simt că-mi curge prin vene amintirea toamnelor la țară, a dorințelor de a strânge, de a depozita, de a avea. De a fi o mică furnicuță, într-o lume mare. Gânduri de toamnă, amintiri cu drag… suvenire sculptate în inima mea.

Sursa foto: pinterest.com

Publicat de Apostol Cristina

Vezi toate articolele lui Apostol Cristina