E toamna mea…

Ai venit însorită și elegantă. Ai venit boemă, precum cea mai de clasă doamnă. Destinsă și plină de o paletă impresionantă de culori. Ai venit precum muza fiecărui pictor. Ai pătruns prin aer precum un vers în gândurile unui poet. Ai împrospătat diminețile și ai dat tonul unor melodii lejere, de plimbare a frunzelor ce-și cântă lin căderea. Ești vers dar și notă. Ești un fenomen al plutirii în visare. Ești profunzimea neantului. Și îți amintești, mi-ai spus că acum va fi altfel. Că ești toamna mea, că voi fi cea care îți va nota frumusețea, cea care îți va da o nouă șansă la memorie, cea care îți va păstra prima frunză plutită în derivă. Eu ți-am spus că deja ești parte din mine, deoarece în sufletul meu te păstrez, ai colțul tău aparte. Deoarece am căzut și eu precum frunzele tale, m-am prefăcut trecută pentru a renaște, m-am dat într-o parte pentru a fi lăsată în pace dar am dăruit cele mai bune roade. Eu ți-am spus că m-am sincronizat cu toate frunzele tale, și cu cele care încă n-au căzut și cu cele ce și-au îndeplinit misiunea. Am fost părtașă la invocarea ta.

Mai ții minte când îți plângeam furtunile, când îți spuneam că te iubesc, că-mi vei lipsi, că altfel toți îmi vor vedea tristețea, doar cu tine obrajii mei nu sunt pătați de lacrimi, ele sunt curățate prin picăturile ce-mi dau prospețime. Și ploile tale, doar ele sunt sincere. Doar ele nu se ascund. Doar ele nu cer voie. Doar ele lasă vechiul să cadă, să se transforme, să se evapore, să se treacă, să se vindece.

Mai ții minte când îți juram putere și credință, doar în solitudinea zilelor tale am răcoarea ce-mi trezește reveria. Parcă mi-i mai proaspăt să trăiesc, să simt, să creez, să fiu. Parcă mi-i mai fără teamă, parcă mi se întărește crezul divin. Parcă și natura ta îmi îmbrățișează starea și-mi oferă un nou ce-mi face bine. Este în tine o tristețe frumoasă. O melancolie ce te îndeamnă la cromatica unei vieți îmbiată la diversitate, la noi încercări, la aventură. Este în tine o minune. O explozie de viu. Un miracol simplu și neexplicabil. O tangență între curiozitate și admirație. Este în tine o liniște aparte, o liniște fragilă, o liniște caldă și rece. Este în tine un vânt al îmbrățișărilor. Este în tine o transpunere în lumea celor ce cer iubire. Este în tine minunea minunilor. Este în tine o reculegere. Te rog, toamna mea….împarte din măreția ta, fii darnică și cu mine!

Autumn is in the airSursa foto: pinterest.com

16 gânduri despre „E toamna mea…”

  1. Foarte frumos ai vorbit despre toamnă, dar eu rezonez cu luna in care m-am născut, adică Martie 🙂
    Luna asta Septembrie parcă mă îmbolnăvește, însă astept luna viitoare să mă înec in cel mai frumos cer albastru din toată perioada anului, Octombrie, apoi dacă scap de Noiembrie și Decembrie, practic nu mai mor niciodată :)))

    Să-ţi fie Toamna măcar atât pe cât ai descris-o, Seară Faină !!!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  2. Frumoasă destăinuire de toamnă…
    Sensibilă doamnă !

    Clipa se așează ușor…
    Peste al timpului sonor !
    Te privește….
    Copilărește….
    Şi îţi dăruiește
    Tot ce sufletul trăiește…
    Colorit unicat
    Pe oriunde, inima a ritmat !
    Are să-ţi povestească
    Despre vara pământească
    Ea s-a înmulțit
    Cu fiecare privit !
    Cu orice anotimp a pornit….
    Acum, e…ceva de uimit !
    Sunt tresăriri de prezent
    Of., cât de insistent…
    Poate să fie acest colorit
    Şi cu bucurie, de toamnă dăruit !
    Să ne fie un tablou ceresc…
    Având respirare…de pământesc !
    Să dansăm cu iubirea
    Şi să ascultăm împlinirea !

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

      1. …Acest infinit văzut !

        Cu visul îmbrăţişat
        Şi cu sensibilitate sărutat !
        Un lin şi simfonic azur
        Ce prinde al vieții contur !
        Lasă-te învăluit în mister
        Şi nu rămâne stingher !

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns către Apostol Cristina Anulează răspunsul