Era odată o femeie mai în vârstă care trebuia să meargă în fiecare dimineață la râul din apropiere pentru a aduce apă. Avea nevoie de apă de băut, de gătit și pentru curățenie. Avea întotdeauna cu ea două găleți, pe care le aducea pline cu apă proaspătă. Una dintre găleți era nouă, în stare foarte bună, nu scăpa nici un strop pe dinafară. Dar a doua găleată era mai veche, avea câteva crăpături prin care apa se scurgea pe jos când ea venea spre casă pe cărarea lăturalnică. De fiecare dată când ajungea acasă, apa era mult mai puțină decât lua de la râu.

Într-o zi, venind spre casă, găleata cea veche i-a spus ceva bunicuței, pentru că se simțea mai puțin bună decât cealaltă găleată:

–  Să știi că eu în toți acești ani am vărsat foarte multă apă pe această cărare. Regret că sunt veche și îți fac viața grea și nu pot să te ajut. Dacă dorești să mă înlocuiești cu o nouă găleată, o să înțeleg…

Femeia zâmbi și spuse:

–  Chiar crezi că nu am știut în tot acest timp de crăpăturile tale? Privește numai la toate florile pe care le-am plantat pe cărarea mea până la râu. Eu nu am făcut decât să le plantez, dar tu ai fost cea care le-a udat în fiecare dimineață.

Sursa foto: pinterest.com

Publicat de Apostol Cristina

Vezi toate articolele lui Apostol Cristina