Sări la conţinut

Un gol….

Simt uneori un gol pe care nimeni și nimic nu pare să-l aline. O pustietate ce mă arde. Un gol care nu e provocat de ceva sau cineva anume. Este, îl simt, parcă aș putea arăta locul care mă încinge până la lacrimi. Durere. Suspine mute. Amintiri ce fac parte din acel gol care nu se umple. Și totul e ascuns în urma paravanului de despărțiri suferite, în urma unor toxicități a relațiilor, în urma cuvintelor ce ne-au marcat, a deziluziilor și a viselor ce stau prăfuite în bucla timpului. Dar ani la rând am învățat să mă obișnuiesc cu ideea, să nu mai caut vinovați, să nu mai aștept și să nu mă mai complic. Nu mai cerșesc prietenii, nu mai lupt cu morile de vânt, nu mai combin emoții care fac din mine o purtătoare a unor trăiri nesănătoase. Am depășit momentul. Totuși, mă simt uneori ca o adolescentă neînțeleasă, care încerca să fie independentă, care luptă pentru a se afirma și pentru a fi auzită, simt uneori că nu-mi aparțin emoțional….iar golul din nou ia amploare. Iarăși mă sugrumă, iarăși face din mine un punct în marea asta de oameni invizibili. Și mă simt parcă dornică să fiu mai vie, mai liberă, mai curajoasă, mai dârză în ceea ce sunt și ceea ce fac, doamne cât îmi lipsește o încurajare uneori….așa vrea să trăiesc așa cum știu și cum îmi place. Într-o liniște deplină. Într-o pace sufletească. Într-o seninătate a cugetului. O dragoste desăvârșită. Mi-e dor de o versiune a mea care nu se plânge, care nu pleacă capul, care știe ce vrea și înaintează în pofida a tot greul întâlnit. Mi-e dor de mine, acea care mereu are ceva de povestit, cea care combină cuvinte, cea care face din noapte zi doar pentru a învăța, pentru a-și bucura propriul univers și cea pentru care tonurile cenușii sunt doar niște culori nu și o stare. Mi-e silă de acel gol care mă subjugă și mă îngenunchează în fața frumuseților vieții….e prea de tot!

Când lucrurile încep să se schimbe în mine, ele încep să se schimbe în jurul meu, se înseninează cerul. Când golurile din sufletul meu nu mai sunt goluri, oamenii de lângă mine parcă sunt mai plăcuți, relațiile mai înfloritoare iar zilele mai pline. Iar eu mai împlinită decât niciodată. Când scopurile mele se schimbă, mijloacele devin și ele mai accesibile. Când fericirea nu mai e o dorință ca oricare alta, ci o condiție de existență, abia atunci am înțeles că doar așa voi trăi în armonie cu mine, doar așa îmi voi umple cu plinătatea vieții existența și mă voi armoniza pentru a-mi duce traiul frumos! Doar așa!

Plagiarism is NOT a Victimless CrimeSursa foto: pinterest.com

4 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: