Sări la conţinut

Comportamente denaturate….

Amurg, stare de melancolie și meditație continuă, aștept o schimbare, însă o să fac începutul de la mine. O să-mi sorb cafeaua în tihna gândurilor și o să pornesc pe calea noului și al contemplării. O să admir razele care încă îmi bucură chipul și îmi radiază privirea. Și scriu….. o să abordez o temă ce mă macină de demult, cea în care noi ne denaturăm felul nostru de a fi și mai exact, atunci când ne aflăm într-o conversație cu cineva se observă o radicalitate care lasă de dorit. Parcă ascultăm dar suntem purtați în propriile gânduri, parcă înțelegem dar suntem mult prea egoiști să arătăm înțelegere, parcă confirmăm cuvinte dar schimonosim chipul în formă de refuz, parcă vrem oameni dar alegem să criticăm, să ne refuzăm de tot ce-i omenesc. Fugim….Dintr-o dată, simțim cât de distrași suntem de la discuție, pentru că ne facem prea multe gânduri, scenarii de prost conținut, ne tocim idei care nu duc la nimic, ne gândim la răspunsuri fără să fi auzit întrebările…ne gândim oare cum ne văd ceilalți, și oare îi par o persoană drăguță, sau cine știe ce alte gânduri de bat atunci când ar trebui să fim un interlocutor plăcut? Ei bine, făcând acest lucru, pierdem de fapt orice conexiune reală dintre noi, pentru că nu avem un comportament natural. Ne ascundem după paravanele unei relații care de fapt nu o dorim, facem parcă totul din obligație și nevoie de a fi parte la ceva anume, fără dorințe sincere, fără plăcerea de pe urma unei socializări sănătoase…..

Am obosit de atâtea adevăruri străine mie și de neaparțineri, vreau naturalețea cea care topește inimi. Vreau comunicări ce oglindesc sinceritatea, pasiunea și emoția. Vreau comportamente care să-mi facă piele de găină, cuvinte care să-mi răstoarne cerul pe mine și fapte care să mă întoarcă din drumul tristeții pentru a-mi trăi viața în firescul naturii și al lumii care încă are ceva de spus. Vreau relații fără prefăcătorie și înșelăciune a auzului, vreau ca cuvântul să fie cuvânt iar omul om! Vreau simplitate!  Mă plictisesc comportamentele denaturate….cele care nu-mi dau nici un gram de valoare, cele care se alipesc viclean, care îmi sorb din energie și pozitivism, vreau să respir degajat într-o lume care-mi pune ziua la picioare. Vreau culoare. Vreau fericire încă neatinsă de pângărirea cuvintelor goale……vreau liniște!

Dar tu?……..

DaniellaSursa foto: pinterest.com

8 comentarii »

  1. Eu nu mă regăsesc în descriere. Mi-am construit un fel direct de a fi. Nu mai am acea diplomație a mamei mele din Ardeal, care reușea să evite conflictele- fără a spune adevărul adevărat :). Cred că e diplomația personajelor lui Huxley, de exemplu. Sunt directă după ce văd că se insistă într-un fel de prefăcătorie, aproape unanim acceptată . Unii se simt jigniți, alții se supără. Dar pentru că sunt sinceră, îmi asum consecințele.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: