Sări la conţinut

Renunțarea, un fel de a fi…

Avem pe zi ce trece atâtea doleanțe, atâtea aspirații care parcă strigă. Ne dorim o schimbare în viața noastră, ne simțim inspirați și vrem să ne redefinim. Vrem un nou care să înceapă cu pot, nu cu o renunțare subită. Ne și imaginăm viața noastră la un alt nivel. Dar, odată cu începerea activităților care preced schimbarea noastră, ne dăm seama că nu este atât de ușor pe cât am fi crezut. Și atunci ce facem? Da, renunțăm. Cât de absurd nu ar suna, dăm ca racul înapoi, fără să așteptăm ziua de mâine, fără a analiza, fără a procrea din nimic ceva. Fără a fi înțelepți, cumpătați și răbdători. Acestea lipsesc în secolul în care ne aflăm….

Am analizat cap coadă termenul de „renunțare” și am ajuns la concluzia că e o formă de a fi, intrată deja sub pielea noastră, și temeinic ne dizolvă într-o lume a umbrelor, a deznădejdilor și a jumătăților de măsură. Și te întrebi poate, de ce așa, e oare chiar adevărat, poate n-o fi, poate mă greșesc, cert e că o dată cu schimbarea vine și renunțarea, o dată cu greul vine și renunțarea, o dată cu frica vine și renunțarea, o dată cu noul vine renunțarea, care ne ține, ne stagnează fără să-i dăm motiv. Și cel mai rău e că cu fiecare renunțare rupem o bucățică din noi, încercând să ne adaptăm.

Pentru mine schimbarea înseamnă uneori pași în spate, dar nu renunțare, și recunosc sunt oameni maleabili, care se adaptează ușor la schimbări, acei oameni cameleonici probabil cel mai ușor se integrează oriunde și se diluează în orice societate, însă sunt și cei care se baricadează în zona sa de confort și renunță cu prima încercare. Sunt și nu putem să-i criticăm aspru, toți am fost vulnerabili, puși la colț de greul vieții și toți am rămas cu gust amar din urma șanselor care ne-au fost înșelate și a visurilor care ne-au fost șterse din vizor. Însă în viață trebuie să știm când să punem punct, sau pauză sau să accelerăm la maxim, când să acaparăm perspective și când să renunțăm definitiv și irevocabil. Da, o fi renunțarea o parte din noi, dar nu avem uneori încotro. Și poate e chiar benefică, să stai uneori cu ochii închiși și să zici, stop, până aici și s-o iei de la capăt într-un nou format, într-o nouă filă a vieții, sau să iei o gură de aer proaspăt și să reveni la obiceiuri, oameni, idei cu gândul că o să vezi totul din altă perspectivă, cu o altă culoare, cu un nou spirit și plasticitate. Și treptat am înțeles că orice renunțare e doar o trecere la alt nivel, în jocul vieții, în încurcătura pieselor ce se cer aranjate și proporționate. Așa e cu viața asta, cu bune și mai puțin, cu înaintări fugare dar și cu surpări a viselor, cu repeziciune dar și cu încetinirea spiritului. Dacă nu ar fi așa nu am avea ce scrie și analiza. 

Astăzi înaintez un îndemn: cât de mult nu ai renunța la lucruri, la oameni, la toxicitate, la năravuri, nu renunța la vise, nu renunța la ceea ce îți dorești din tot sufletul, nu renunța la fericirea ta, și nici la tine! Fii mai presus de renunțări și deziluzii, fii parte dintr-un univers frumos, pentru că meriți!

themes - landside - Wattpad

Sursa foto: pinterest.com

3 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: