Sări la conţinut

Vorbește-mă de rău și nimeni n-o să te creadă…..

Zi de zi încercăm să corespundem, să ne facem iubiți, să ne facem plăcuți, să ne alipim unor oameni, unor interese, unor valori total străine nouă. Suntem, dar doar ne machiem emoțiile, trăirile și viața. Încetăm zi de zi să facem ceea ce de fapt ne reprezintă. Iar viața merge oricum mai departe, iar noi avem partea noastră de vină dacă nu o lăsăm să treacă frumos……

Iar eu, clipă de clipă imprim ceva, de la mic la mare, de la profund la schițe de viață pentru a avea ce povesti. Plantez păreri sau doar șuvițe a unei personalități goale de orice surplus, adun suflete și nu umbre, apreciez personalități diverse și nu ecouri, încerc să desenez zâmbete nu doar să machez fericirea. Și știu, prea multe gânduri ne inundă, iar noi trebuie neapărat să învățăm să înotăm printre ele. Prea multe părere și incertitudini, oamenii nu mai au viziuni bune despre alți oameni, oamenii pur și simplu au încetat să mai fie unii pentru alții……iar cu vorba se întrec parcă ar fi la maraton.

Nu putem trece cu vederea că oamenii se vorbesc, de bine și mai puțin, cu vorbe de încurajare dar și cu cele mai crâncene critici. Eu am crezut întotdeauna că o să pot ieși din jocul vorbelor goale, sper că-mi reușește. Însă nuștiu dacă eu nu intru în ecuația unora…..Însă ce-mi pasă, cert e că eu am învățat să iau de la natură felul detașat de a privi și primi lucrurile, iau ecoul ei, puritatea cu care se împarte apa și cerul, înălțimea unui munte și măreția cu care ne întâmpină răsăritul și cea care ne petrece amurgul. De astea nimeni nu zice nimic urât…..nu?

Și zi de zi încer că fiu o „ea” de care s-ar aminti, de care s-ar povesti, de care s-ar vorbi și nu urât, și chiar dacă s-ar simți izul unui cuvânt s-ar infirma……..nimeni nu ar crede….sau nu s-ar duce în delirul necunoașterii. Și, să recunosc, nu am dat motive, am apreciat modestia comportamentului fără a mă duce la extreme. Nu sunt adepta dinte pentru dinte, sunt parte a unui univers care vrea liniște, vreau să aud în surdină doar muzica și natura, susurul apelor nu al minciunilor, forfota frunzelor nu și a zarvelor stârnite între oameni, vreau să prețuiesc limpezirea cerului nu a gândurilor care aruncă săgeți, vreau să citesc zâmbetele din priviri nu ura și agonia. Vreau bunătate, oare chiar atât de mult cer?

Poate e naiv, poate prea tineresc, poate prea visător….însă vreau să cred că nu am făcut multe „daune” în lumea asta mare…..amuzant, nu?….cert e că m-am obosit de lucruri „neadevărate”, și vreau să sper că nici cu vorba….nici cu fapta nu am rănit intenționat……..vreau să știu că dăruiesc vorbe din suflet pentru inimi frumoase……

Omul bun în zile rele e tot bun, ca-n zilele bune. George Coșbuc 

A good place to draw!

Sursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: