Sări la conţinut

Am început să înțeleg….

Am început să înțeleg că nu trebuie să ne axăm pe ce se întâmplă în jurul nostru, e mai bine să ne concentrăm pe ceea ce avem în interiorul nostru, deoarece aceasta e tot ce ne definește!

Am început să înțeleg că nu e nevoie să împarți bucăți din inimă, cel mai important e pacea ci-o porți în suflet. Doar ea îți va da armonia de care ai nevoie cât și puterea de a merge mai departe prin viață.

Am început să înțeleg că tabloul pe care-l reține retina uneori e atât de șters, e atât de neclar, e atât de nesigur chiar dacă luptăm zi de zi cot la cot cu umbre ale trecutului și a iluziilor viitorului. Am realizat că doar eu pot developa amintiri, doar eu pot tatua prezentul și doar eu pot înrăma viitorul. Doar eu!

Am început să înțeleg că nu trebuie să reacționez la orice bătaie de vânt, la orice furtună, sau la orice încercare a vieții, uneori e bine să mai faci și un pas în spate, pentru ca lucrurile să se așeze unde le este locul.

Am început să înțeleg că uneori chiar dacă e greu e bine să renunțăm la oameni, la constrângeri și la neiubiri, este mai bine să nu căutăm răspunsuri ce dor și explicații de care nu mai avem nevoie.

Am început să înțeleg că dacă mă voi pune pe mine în prim plan asta nu mă va face o egoistă sau o persoană mai rece, a mă aprecia pe mine nu înseamnă că voi uita de cei ce-mi sunt dragi mie.

Am început să înțeleg că dacă nu voi răspunde instant cu emoții și zâmbete forțate asta nu mă va face să fiu departe de oameni, eu câștig simpatia prin sinceritate și simplitate, vreau adevăruri și cerșesc loialitatea sufletească. Nimic mai mult!

Am început să înțeleg că toate dezamăgirile, moralele vieții au făcut din mine și probabil din mulți dintre noi eroi ai vieții. Aceste încercări au stârnit în noi luptători care au marcat vieți, au lăsat istorii, au dăinuit prin frumos și divin. Au iluminat!

Am început să înțeleg că greul, suferința, traumele sufletești și nu numai au menirea de a ne face să învățăm să ne iubim pe noi înșine și aproapele, să prețuim omul și omenia, și să ne apărăm de persoanele ce ne încurcă drumul.

Am început să înțeleg că intrigile, conflictele, geloziile, fricile spun mai mult despre cei de lângă noi decât m-aș fi așteptat. Aceste situații spun vag despre noi, dar spun multe despre cei ce le crează.

Am început să înțeleg că dacă dai motive așteaptă-te la reacții. Oferim ocazii prin emoțiile ce le transmitem, dăm prioritate prin vulnerabilitatea asupra propriei ființe doar încurajând. Deci, trebuie să fim tari în fața necunoscutului, în fața provocărilor și mai ales în fața oamenilor!

Am început să înțeleg că oamenii acționează înainte să priceapă, oamenii sunt încolțiți, oamenii sunt ariciți de viață și astfel se răsfrâng pe persoanele sincere, pe cele sensibile la emoții. Da, suntem slabi în fața suferinței. Pulsăm de greul care ni-l mărim o dată cu frica pe care nu o putem controla. Suntem naivi……

Am început să înțeleg că nu mai vreau oameni prefăcuți, relații efemere, nu mai vreau cosmetizarea vorbelor, nu mai vreau siliconarea zâmbetelor, vreau puritate. Chiar dacă o găsesc doar în sânul naturii……..mi-e trist.

Am început să înțeleg că nu vreau să clarific relații, să răscolesc minciuni, să caut adevăruri, să despic firul în patru. Prea târziu pentru ceea ce nu voi mai putea afla cu exactitate… și la ce bun. Am acum tot ce mi-am dorit datorită a ceea ce de fapt transmit.

Am început să înțeleg că nu mai vreau o lume cu defecte, însă am învățat să mă obișnuiesc cu ele, probabil imperfectul atrage, cine știe…….

Am început să înțeleg că nu mă mai simt afectată de cuvinte aruncate la repezeală, nu mă mai ating reproșurile și iuțeala din priviri. Poate am crescut în ani, e vârsta….sau poate nu, cert e că nu-mi mai pasă. Sunt imună!

Am început să înțeleg că liniștea mea sufletească e mai presus de orice, fac eforturi pentru echilibrul și starea mea de bine. O fac pentru că știu că merit toate asta, mai presus de orice!

Am început să înțeleg că încercarea mea de a împăca suflete, de a câștiga pe toate fronturile sunt inutile și epuizante și practic duc la golirea mea sufletească, mă fac să mă simt mult prea ruptă de ceea ce de fapt sunt eu. Și în felul dat realizez că eu contez, și desigur cei care-mi încălzesc zilele și gândurile. Prea repede se face târziu în viață pentru a mă complica prin defecte, prin jumătăți de măsură, prin plângerea unor ființe fugare care au știut să ia și să nu dăruiască. Nu mai vreau goluri interioare, vreau să mă completez frumos, cu miros de flori și cu armonia unor iubiri de poveste, prin cuvinte și prin brăzdarea de acuratețe a vieții, a timpului și a ceea ce fac eu pentru a fi, pentru a rămâne parte a unui tot întreg în univers!

radosc

Sursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: