Sări la conţinut

Citind-o pe Mirela Oprea. Cartea „Dragoste eternă”

De recent mi-a fost recomandată autoarea Mirela Oprea pentru romanele ei pline de istorie și pasiune ce cucerește. Autoarea este o constănțeană plină de o sensibilitate aparte. În cartea „Dragoste eternă” ni se adresează nouă cititorilor: „Îți dedic această carte ție, cititorule, cu credință și iubire, ca aceste rânduri așternute pe hârtie să-ți aducă bucurie, măcar atât timp cât citești. ” 

Am pornit călătoria mea literară cu Seria Saga Familiei Drumville,  cu cartea „Dragoste eternă”, un historical romance foarte incitant, o carte fix pe placul inimii mele.

Imagini pentru dragostea eterna carteAici vom găsi o poveste frumoasă și intrigantă de dragoste care m-a surprins plăcut. Am simțit o transpunere în vremurile cavalerești și a sacrificiilor în numele iubirii. 

Cartea ne conturează un tablou în vremurile de demult, cele în care dragostea era de epocă. Dar să încep cu începutul, istorisirea pornește cu Lady Mildred, contesă de Drumville, o bătrânică băgăcioasă și cu uneltiri viclenești, care-i caută cu disperare soție nepotului ei Adam, un bărbat încăpățânat și mai presus de toate reușitele sale în materie de bani nu vrea să se așeze în plan personal fiind încă reticent după un eșec amoros!!!

Însă speranța apare atunci când te aștepți mai puțin…..

Lady Mildred primește o scrisoare, una care le va schimba viața la toți, inclusiv și a durului duce. Aceasta constă să o găzduiască și să o ia sub oblăduirea ei o tânără din Franța la rugămintea celei mai bune prietene…

Venită pe teritorii străine, tânăra Sienna ajunge să trăiască o poveste neînchipuită. Fiind pricepută la multe lucruri și învățată de scumpul său bunic să fie utilă tuturor aceasta nu refuză nici o muncă, transformă tot de ce se atinge, cucerește și cele mai crâncene inimi și topește cele mai groase ghețare, inclusiv sfărâmă și zidul creat de tânărul duce.

Însă totul nu poate fi atât de simplu, abia venită tânăra nu-l gășește pe domeniul său pe Adam, ci doar pe sora sa Alexandra, o tânără de doar 15 ani, foarte veselă și pusă mereu pe șotii. Aceste două se plac din prima clipă, chiar și personalul o primesc cu brațele deschise pe tânăra franțuzoaică rafinată. Totul decurge în tihnă și în ajutor constant până apare „el”, momentul în care m-am trezit cu lacrimi în ochi de amuzament, prima întâlnire dintre Adam și Sienna….este vulcanică și cu replici aruncate la nimereală. Sienna îl crede un trecător ce a primit găzduire peste noapte, iar Adam habar nu are cine este ea… și mai ales ce caută în camera unde-și ține cele mai de preț tablouri, și așa ajung să pornească o ceartă și un dute vină de replici care-l face pe duce să o dorească instant.

Zilele ce trec accentuează antipatia celor doi, animozitatea se simte de la distanță. Ba chiar, Adam o suspectează de complicitate cu bunica lui pentru a-l face să se însoare…astfel o urăște și o dorește din ce în ce mai mult fără voia lui. Năuc de emoțiile ce-l încarcă o evită pe cât posibil, până își pornește jocul. Hotărăște să se însoare. Cu cine credeți? Va fi o căsătorie de conveniență sau nu, se cere aflat, cert e că nimeni nu s-a așteptat din cei doi ca emoțiile lor să ajungă peste ani un pocal al eternității.

Ce se va întâmpla de acum înainte? Cum se va termina înțelegerea celor doi? Nu vă pot spune decât că, problemele nu s-au sfârșit….răpirea, vorbe și fapte uneltite la greu, fuga, abandonul, ura și anii ce au ascuns rodul unei iubiri neîmpărtășite. Toate acestea, și multe altele le puteți afla citind „Dragoste eternă”.

O poveste frumoasă dar și tristă unde dragostea, neîncrederea, gelozia și invidia merg mână-n mână. O provocare a două personaje pline de patos, cu caractere puternice, orgolioase dar și cu emoții ce se cer trăite intens. O carte de citit și iubit!

Critici literare:

  • Mirela Oprea are din nou curajul de a așterne pe hârtie un curcubeu de trăiri în maniera cu care ne-a surprins la debutul ei recent. În aceeași tonalitate romantică pe care ne-a dăruit-o în ~Falsă identitate~, dar plasându-și personajele într-o perioadă parcă și mai potrivită romantismului, ne topește rigiditatea cotidiană cu o simfonie de sentimente puternice, explozive, la care cu greu poți rezista.– Adrian Bejgu, tehnoredactor, Februarie 2016.

This Kananaskis Country Sweetheart Session Features Golden Light and a Bold Red Dress | Junebug WeddingsSursa foto: pinterest.com

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: