Citind-o pe Mirela Iconaru. Cartea „Spune-mi că mă iubești V-1”
Mirela Iconaru este o tânără scriitoare contemporană a cărei operă se axează pe romance, historical romance și dramă. A debutat în anul 2014, în comunitatea Wattpad, acolo unde s-a bucurat de sute de mii de vizualizări, voturi și comentarii.
În anul 2016 a publicat primul ei roman, în două volume, scris în colaborare, intitulat „Avocatul apărării”.
Mirela are o colecție întreagă de poezii, încă nepublicate, scrise încă din timpul liceului.
Aceasta adoră să citească și să scrie, iubește zilele ploioase de vară, plimbările lungi pe plajă și natura.
După cele două volume a Seriei Pravda, autoarea Mirela Iconaru a decis să ne surprindă frumos cu cartea personală „Spune-mi că mă iubești”. Autoarea scrie pe pagina ei: „munca depusă în acești trei ani, emoțiile, trăirile, inspirațiile nocturne, momentele în care am plâns scriindu-l, pe toate le las acum în mâinile voastre. Să le absorbiți, să le inspirați, să le dați un sens.”
„Spune-mi că mă iubești” nu este o poveste tipică de iubire, ci mai degrabă o poveste despre vise construite pe ruinele trecutului. E despre alegeri greșite. Pierderi. Dureri. Și înfrângeri. O poveste de dragoste care se clădește pe temeri, pe amintiri ce dor, pe răni încă deschise și pe traume ce terorizează viața a doi oameni ce luptă pentru ei, o poveste de viață plină de lecții.
O să dezvălui câteva detalii din cartea, însă o să mă abțin considerabil, deoarece cartea merită citită individual, nu aflată din micile rezumate a iubitorilor de carte.
Deci, o avem ca eroină principală pe Samantha Smith, o tânără profesoară din New York, a cărei viață trece pe alături. O traumă de acum cinci ani o împiedică să-și refacă viața, să se lase iubită și să-și clădească visele pe care le-a pierdut pe drum.
Urmărită din umbră de acel care i-a făcut viața un chin ea nu realizează că povestea se repetă, asta când în viața ei apare Nikolas White, un bărbat misterios și de nedeslușit, cel care i-a dat peste cap bula care și-a format-o de-a lungul timpului.
Nikolas ascunde și el un trecut dureros și plin de întuneric, care le v-a face uniunea mai vulcanică în clipa în care vor descoperi că s-au îndrăgostit. Povestea lor e atât de întortocheată, atât de durereoasă și însângerată de evenimentele care-i marchează încât lectura mi-a dat un gust amar. Finalul este atât de ambiguu încât mi-a lăsat setea de a citi cât mai urgent volumul II. Pot să spun că cartea m-a captat în mod surprinzător. Eroi plini de stări atât de vii, evenimentele atât de nefirești și totuși nu imposibile, deznodământe atât de dureroase dar care au creat o avalanșă de pofte literare, o plăcere nu alta.
„Spune-mi că mă iubești” nu este o poveste ca oricare alta, aici finalul nu e final, e doar o portiță de va urma…..iar începutul te duce cu gândul la naivitatea cu care pornim pe cărarea vieții. O istorie care m-a făcut conștientă de faptul că totul nu e așa cum vrem noi, iar trecutul ne poate bate la ușă în cel mai nepotrivit moment.
Sper că v-am trezit curiozitatea, cert e că mie mi-a plăcut enorm! Îmi rămâne să vă urez lectură plăcută și sincer mă bucur că am descoperit autoarea!
Sursa foto: pinterest.com
Desi ma feresc de romance, povestea asta pare mult mai mult decat scierile siropoase si putin veridice de care fug. Felicitari pentru prezentarea frumoasa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, o lectură plăcută!!!
ApreciazăApreciază
Da, ai trezit interesul…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur nespus….
ApreciazăApreciază