Sări la conţinut

Nimeni……

În afară de mine, nimeni nu mă cunoaşte cu adevărat, nimeni nu-mi ştie toate cărările sufletului, toate adânciturile durerii, toate fricile ce mi-au bântuit nopțile, toate fantomele ce mi-au cutreierat prin fața ochilor, toate stâncile de care mi-am însângerat aripile, lacrimile care mi-au întunecat inima, cât de înalt mi-a fost zborul sau cât de adânci prăpăstiile în care m-am prăbuşit uneori, modul în care am cerut oameni, felul în care trăind am învăţat să accept, să primesc singurătate și să privesc din depărtare. Nimeni nu a știut cum am murit puțin câte puțin, apoi am renăscut. Mai vie ca niciodată. Nimeni!

Dar știu. Unii mă iubesc pentru că sunt „eu”, unii pentru că au ştiut să deschidă nişte ferestre în întâmpinarea mea, unii pentru că mă cred în stare de reciprocitate, unii pentru că îmi intuiesc necesitatea de oameni și apropieri, unii….pentru că aşa trebuie să fie, fără explicații, fără filosofii, pentru că așa e chimia noastră ca oameni, așa fără o logică anume care apropie sufletele unele de altele. Nimeni nu e asigurat cu nimic, iubim fără a cere la schimb, sau apreciem sau nu. Cert e că unii privesc și la „ambalaj”, îi dau notă fără a cerceta conținutul. Ce trist. Da, sunt și din ceia care privesc prin mine pe gaura cheii dintr-o curiozitate morbidă, n-au habar de viața ta sau a mea, dar nici nu le pasă, sunt cei care obișnuiesc să tragă concluzii zgomotoase, eronate, inutile, doar de dragul de-a părea mai deștepți decât sunt. Doamne, câți am întâlnit din această specie. Și de aici constați că nimeni mai bine ca mine, ca tine nu te cunoaște cu adevărat….și acesta e un fapt.

Și cât de frământat de vreme și oameni nu ai fi, nu călca în sufletele celorlalți! Fii mai sus de asta. Dezmiardă cu gingășie, spune cuvinte cu băgare de seamă, n-o să ştii niciodată dacă pasul, gestul, sau vorba mea, a ta care trece va înflori zâmbete sau va săpa răni adânci, sau lacrimi amare…..fiți cu băgare de seamă……nimeni nu e îndreptățit de faptele care aduc suferința……nimeni!

Vorbe pentru suflet, suflet în vorbele mele……….

Sursa foto: pinterest.com

7 comentarii »

  1. E mare lucru să știi cine ești tu (asta nu include și persoana care vei deveni), și ai dreptate spunând că este bine să faci totul cu băgare de seamă, pentru a nu răni pe nimeni (chiar critica la adresa celor fără „băgare de seamă” este „rănitoare„ , pentru ambele părți)…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: