Sări la conţinut

Citind-o pe Florentina Pandelea. Cartea „Teoria Inocenței „

Cu un job, o familie și un copil, Florentina Pandelea reuşeşte cu succes să găsească timp pentru pasiunea ei, scrisul. Autoarea face câteva dezvăluiri: „Totul a început acum doi ani. Am găsit aplicația Wattpad și, după ce am înțeles-o, mi-am luat inima în dinți și am început să scriu. Am citit de când am învățat alfabetul și, întotdeauna, am adorat să mă pierd în lumea lor. Am început să scriu, vrând să văd dacă pot creiona un personaj, dacă pot contura o poveste. A fost hobby-ul de care aveam nevoie la momentul respectiv. Încă nu sunt sigură pe munca mea, dar învăț și încerc să evoluez de la o carte la alta. Mă inspir din orice. Din conversațiile cu soțul meu, din gesturile fiicei mele, din muzică și din filme, chiar și persoanele străine pe lângă care trec îmi oferă o idee pe care s-o așez în carte.

Sunt o persoană sceptică. Foarte greu cred în ceva sau în cineva, dar după ce îmi câștigă încrederea sunt devotată. Mă las în brațele imaginației și scriu, fiindcă doar în lumea creată de mine pot să visez, să sper, să cred, fără să fiu dezamăgită, asta pentru că eu sunt cea care decide drumul personajelor. Iubesc natura și copiii. Ador să mă joc cu fiica mea și să stăm de vorbă ,, ca fetele”. Îmi place să mă plimb, să citesc și să mai fiu pentru câteva clipe copil. Mă văd un om simplu, cu calități si defecte, dar care încearcă să fie mai bun de la o zi la alta.”

Cartea ilustrează viața Sophiei, o tânără liceană, crescută de mama sa, Eva, care renunțase la visul de a deveni profesoară pentru a-și crește copila, abandonată de bărbatul care îi promisese dragoste eternă aceasta se dedică micuței pisicuțe ce îi schimbă viața. Eva crește un copil frumos, atât la chip cât și la suflet, ascunzându-i, totuși, propriei fiice, adevărata identitate a tatălui ei. De ce oare?

Tânăra Sophie este o tânără adolescentă ce trece prin perioada maturității. Cu lecții de viață și prietenii nesincere. Timpul și-l petrece cu Robbert, Alex, Dyanne și Britt. Cei patru fac parte din familii bogate, sunt populari și atrag toate privirile. Cu ce e ea mai deosebită? Cu prietenii alături de ea se simte confortabil, însă profesorul ei actual şi în acelaşi timp, fostul ei prieten din copilărie, îi cam dă batăi de cap. Dar altceva o nedumăreşte pe Sophie: cine e cel ce-i trimite mesaje și cadouri și mai ales de ce „acel cineva” îi deschide ochii legat de prietenii săi? Cine e anonimul după care tânjeşte?

„Iubirea. A fost definită în atât de multe feluri și cuvinte mari, încât cu greu ajungi la esența lor.”

Abandonată de așa-zișii prieteni, ajunge să cunoască persoane care îi doresc cu adevărat binele: Mathias, profesorul de matematică, fostul său meditator din copilărie, și prima sa iubire; Tom, colegul din școală, și pe tatăl său.  Da, da. Întorsătura de evenimente i-l aduce alături și pe Hunter, mâna dreaptă a tatălui ei, cel care-i va răpi inima și rațiunea, cel care-i va da fiorul dragostei după care tânăra noastră tânjește după tragedia din familie care o face să privească altfel viața. Să o maturizeze precoce. Făcând acum parte din viața tatălui său, un om bogat și influent, protagonista noastră este aruncă într-o lume a perversităților de tot genul, de la egoism și ură, la meschinătate și prefăcătorie. Complicat pentru o adolescentă care a fost mereu în umbra evenimentelor.

Narațiunea perindă legătura Sophiei cu Hunter și misteriosul Paul. Cine o fi oare? Însă pe lângă emoții fel de fel se strecoară suferința, singurătatea și incertitudinea. Iar iertarea e ceea ce-i sună în urechi tinerei noastre. O șansă pentru cei ci-o înconjoară…

 „Când iubeşti cu adevărat, iertarea nu mai e o opțiune. E o certitudine!”

„Iertarea e o binecuvântare, lasă sufletul ușor, liber să guste din frumusețea vieții.”

Ca să o ajute pe Sophie să treacă peste durerea cauzată de pierderea mamei, Hugh decide să meargă într-o excursie la Paris. Din acest moment, vor exista o serie de evenimente, printre care deconspirarea lui P. cât și aflarea detaliilor cu privire la părinții ei, nu voi da mai multe detalii, pentru că trebuie să aflați singuri ce se întâmplă în continuare cu Sophie. Dar e un final tânjit de mine……..

Suferință, pasiune, iertare dincolo de rațiune. Acestea sunt lecțiile pe care Sophie le va primi drept cadou de majorat, lecții ce vor avea un impact fulminant asupra unui destin fraged, ce, la o vedere panoramică, nu prevestea niciun obstacol. Interesant, nu? Cert e că m-am îndrăgostit de poveștile de dragoste ce-mi alungă orice urmă de îndoială, și știu că dragostea învinge totul, ca și aici!

Îi mulțumesc autoarei pentru plăcerea literară…….

Boyfriend girlfriend romantic photography ideas 82

Sursa foto: pinterest.com

6 comentarii »

  1. Azi e una dintre acele zile în care te chinui sa zâmbești fiindcă trebuie. Acum am zâmbit din tot sufletul și cu lacrimi în ochi. Mulțumesc din suflet pentru cuvintele minunate! Nici nu știi cata nevoie aveam de un asemenea gest!
    Ma bucur enorm ca ți-a plăcut! Totul a fost o suprinza mai mult decât frumoasa! Te îmbrățișez! 🤗🤗❤️❤️

    Apreciază

  2. Minunată și tentantă recenzie, felicitări! ❤ Am citit-o pe Florentina doar cu „Amnezic” (carte pe care ți-o recomand cu drag), aceasta urmează la rând. Abia aștept să ajung și la „Teoria inocenței”. Mulțumesc pentru impresii și pentru dorința de a ajunge mai repede la această carte! ❤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: