Sări la conţinut

Citind-o pe Corina Cîndea. Cartea ”Micuța Balerină”

Cărțile Corinei Cîndea deși urmăresc cam aceeași linie, Micuța balerină mi-a uns sufletul. Nuștiu, poate o fi de la sensibilitatea care îmi dă baletul, sau a ceea ce o definește pe protagonista din carte, sau însăși modul individual totuși de a relata romanul, habar nam, dar mi-a plăcut enorm. Cu același stil lejer, Corina nu-i prezintă doar pe Rya și Jay, două persoane diferite ce ajung să aibă parte de o iubire cum alții pot doar visa ci și maturizarea lor pe parcursul lecturii, o luptă cu sine și cu întreaga lume. O plăcere nu alta.

Micuta balerina - Corina Cindea

Romanul ne relatează iubirea fulgerătoare a lui Jay și Rya, o împătimită a dansului și un înfocat al sportului. Ai zice două lumi și înclinații diferite, dar anume aceste diferențe atrag. O poveste plină de pasiune și romantism, care ne arată că lucrurile ce contează cu adevărat nu se obțin atât de ușor, dar merită să lupți pentru ele. Să lupți cu înverșunare.

O scurtă prezentare a cărții: La cei aproape optsprezece ani, întreaga viață a Ryei se concentrează asupra unui singur lucru: dansul. Asta este ceea ce îi place și își dorește să facă în viitor. Până apare el……

La doar douăzeci și doi de ani, Jay Hamilton își vede visul cu ochii: semnarea unui contract cu una dintre cele mai bune echipe de fotbal american, Dallas Cowboys. Și nu doar atât, e pe cale să câștige finala împreună cu echipa, tânărul fundaș este hotărât să facă tot ce îi stă în putință să câștige trofeul. Până apare ea….

Rya ar atrage privirile și numai dacă s-ar legăna pe muzică! Ea pune suflet în fiecare mișcare, făcându-te să te simți mic și neînsemnat pe lângă magia pe care o țese ea!

Întâlnirea celor doi și atracția puternică pe care o simt unul față de celălalt îi pune în dificultate, cariera strălucită care li se întrezărește și de care sunt atât de mândri devenind un impediment, alături de presa care profită de povestea lor fierbinte, și îi toacă puțin câte puțin. Așa că ajung să se ascundă, să cedeze, să fugă pentru a se apăra unul pe altul și totuși ajung în brațele unui altuia. Amuzant, nu?

Privesc pierdut spre chipul superb ridicat spre mine, iar ochii mi se fixează pe buzele senzuale și tremurânde, întrebându-mă fără să vreau ce gust au și o pot simți cum își reține respirația în fața privirii mele.

Rupți între iubire și visul aproape împlinit, Jay și Rya sunt nevoiți să facă unele compromisuri. Să aleagă. Să se ascundă. Să accepte diferențele. Să facă față provocărilor. Să treacă peste angoase. Dar când o fac, s-ar putea să fie prea târziu…sau poate e începutul unei noi etape în viața lor. În spatele acestor evenimente, lacrimile sunt vărsate, nervii ating cote maxime, iar gelozia nu ezită să apară…

 Preferă să te știe departe de el și fericită, așa cum meriți, decât alături de el luptându-te pentru o clipă de bucurie!

Și iată-mă pe scenă, așteptând să înceapă muzica. Iar când începe, uit de tot ce mă înconjoară. Îmi las corpul să se miște în ritmul muzicii și în ritmul lui propriu. Sunt într-o lume minunată, lumea mea, și permit sufletului și inimii să se deschidă, să înflorească. Să-mi arăt fericirea și tristețea. Fără influența lumii din jur, fără bune intenții sau răutăți. Să fiu eu însămi.

Când sunt puși în punctul în care trebuie să aleagă, o vor face ei corect? Au destulă încredere și maturitate pentru a rezista distanței sau presiunii celor din jur? Este iubirea capabilă să treacă peste dorințele tăinuite sau greșeli ce atârnă ca pietre de moară? Vor putea să-și facă propriul adăpost pentru sufletele lor suferinde? Oare vor merge mai departe împreună?

Întrebări ce le ve-ți descoperi în cartea ce mi-a îmblânzit o zi din vară.

Deși ultimul lucru pe care mi l-am dorit a fost s-o fac să sufere, eu am fost cel care a rănit-o cel mai mult. Mi-am dat seama că relația noastră, așa scurtă cum a fost, i-a adus mai multă suferință decât bucurie. 

Îmi plâng soarta, îmi plâng necazul….Plâng după iubirea pierdută, și ceea ce ar fi putut să fie….Plâng pentru că el a renunțat, plâng pentru că și eu am renunțat….

Finalul m-a desăvârșit, mi-a dar acea notă de familie împlinită, de pozitivitate și complementaritate, autoarea a adunat părți pentru a închega un tot întreg printr-o sensibilitate unică ce m-a fermecat deplin.

Cu un oftat, mă lasă să-i simt gustul și simt că mă înec în el, în sentimentul de acasă. Căci asta reprezintă Rya pentru mine: piatra mea de căpătâi. Esența vieții mele. Locul spre care mă îndrept de oriunde aș fi. Femeia mea și sufletul pereche. Începutul și sfârșitul. Rațiunea mea de a trăi.

A fost o lectură extrem de plăcută și relaxantă. Stilul neîncărcat mi-a permis să acord atenție mai mare miezului și cuvintelor celor două personaje adorate, și să citesc fără să mă întreb ce va urma deoarece abia când am ajuns la sfârșit mi-am permis să-mi ridic ochii din carte. O poveste ce vă va cuceri cu siguranță, și pe care o recomand cu încredere!

Mulțumesc mult, Corina Cîndea! A fost o încântare să te citesc!

Ballerina's Back  Painting by Corporate Art Task ForceSursa foto: pinterest.com

3 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: