Sări la conţinut

Citind-o pe Camelia Cavadia. Cartea „Măștile fricii”

Licenţiată în filosofie şi jurnalism, scriitoarea Camelia Cavadia face de peste douăzeci de ani, PR de televiziune – Pro Tv, Antena 1. În anul 2015, a publicat sub egida editurii Trei, primul său roman, “Vina”, câștigător al “Festival du premier roman” la Chambéry în anul 2016.

După un an de la succesul repurtat cu romanul de debut, Camelia Cavadia își lansează în anul 2016, cel de-al doilea roman, „Măştile fricii“, o carte impresionantă, istorie a metamorfozei unei personalităţi abuzate de violenţă şi frică, o privire emoţionantă asupra maternităţii înăbuşite de stereotipuri şi a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniştii săi ar fi trăit prezentul.

Imagini pentru măstile fricii

„Măştile fricii”, este cea de-a doua carte citită de Camelia Cavadia, în ea se oglindește multe povești trăite pe spatele a multor copii, fără a ascunde nimic și fără a ține cont de menajamente. Este istoria grea a trei copii, cei care ajung să se bucure la moartea tatălui lor, din motiv că au scăpat, fiind în sfârșit ziua eliberării din lanţurile groazei, acea teroare trăită de-a lungul copilăriei lor traumatizante.

„Ziua cea mai fericită din viaţa mea…. a fost nu cea în care m-am măritat sau cele în care s-au născut copiii mei, ci aceea în care a murit tatăl meu. Ştiu, pare odios ce spun, însă e purul adevăr. Noi toţi, cei trei copii, ne-am simţit uşuraţi în acel moment şi mai că ne-a venit să jucăm în jurul trupului inert.”

Cartea e ca un imbold, sau o amintire la faptul că traumele din copilărie ajung să ne domine și să sufoce maturitatea, să ne facă distorsionați în a face față vieții vii și a prezentului. Ceea ce sa și întâmplat cu cei trei copii suferinzi într-un mod cât mai barbar de imaginat, o istorie a metamorfozei unor personalități abuzate de violență și frică, care pur și simplu s-au pierdut pe drumul existenței fără sentimente, cu temeri și rupturi de amintiri, trei suflete care au îndurat chinurile iadului de la propriul tată, și au supraviețuit ignoranței mamei.

„Era enervantă. Aveam căminul pe care nu-l avusesem niciodată și totuși ea nu putea să se bucure. Pentru ea vorba aia „rău cu rău, dar mai rău fără rău” se potrivea perfect. Probabil că ceea ce o ținuse atâția ani alături de el o ținea în continuare, și nu-și mai dădea seama c-ar trebui să se elibereze. Suferise mult și ea, încasase bătăi cu nemiluita, dar nu o auzisem niciodată să se plângă. Oricât de tare o învinețea tata, oricât o umilea, pentru ea nu era niciodată prea mult.”

Cartea este scrisă din perspectiva Emei urmărind evoluţia ei, dar şi a fraţilor săi de-a lungul anilor. Mai exact e totul din jurnalul acesteia, amintiri, dureri, eșecuri, și dilemele ei legate de frații săi, David și Sofia. Totul a luat o altă turnură atunci când a aflat că este însărcinată. Astfel l-a introdus în viața sa pe Victor. Nu se îndrăgostește iremediabil de el, dar îi povestește întreaga ei viață, așa cum nu a mai făcut-o niciodată, până atunci. Reușesc cumva să închege un mariaj, însă pentru Ema întotdeauna e prea mult, prea dureros, prea agasant. Iar momentul de cotitură apare exact când tânăra s-a așteptat cel mai puțin, se îndrăgostește, astfel marcându-i întregul viitor. Remușcările din partea protagonistei nu întârzie să apară, scufundându-se din ce în ce mai tare în hăul adânc al depresiei, ceea ce o face să devină o persoană rece.

„Îmi iubeam copiii, îmi iubeam familia, dar nu știam cum să arăt toate astea. În plus, mă simțeam vinovată de lucrurile pe care le știam doar eu și chiar dacă totul se întâmplase demult, puterea mea de uitare funcționase doar până la un anumit nivel. Uneori era de-ajuns să-mi treacă prin fața ochilor o singură imagine pentru a mă face să devin melancolică, înstrăinată, împleticită. Alteori, mă uitam la Adam și Thea și nu vedeam decât trupul vinețiu al copilașului pierdut. O fracțiune de secundă din această priveliște mă trimitea la porțile disperării. Îmi priveam copiii cu ranchiună că nu sunt trei, de parcă ar fi avut și ei o vină. Oricât mă străduiam, eram defectă, eram bolnavă de gânduri nepermise.”

Ema eşuează atât în calitatea sa de mamă, cât şi în cea de soţie. Poate fi ea însă condamnată pentru aceste păcate? Poate da, poate nu. Ea, asemenea lui David şi Sofiei, fratele şi sora sa, este o  victimă, o victimă care, în încercarea de a se salva, face alte victime. Ema îşi duce existenţa sub imperiul fricii, fiind urmărită de cel care o condamnase la eşec chiar şi după moartea acestuia.

„Mi-am ratat cu bună știință toate șansele la fericire. Am fost mereu în așteptarea acelei vieți care să mi se potrivească, dar am uitat s-o trăiesc pe cea pe care o aveam.”

Ce să mai zic, o carte psihologică care m-a impresionat foarte mult. Am avut un nod în gât și amintiri amare. M-a impresionat coagularea celor trei frați, dorința lor de a se proteja reciproc, lupta fiecăruia cu el însuși, în același timp susținându-se unul pe altul. Plăcut, chiar dacă aș fi vrut să le mai îndulcesc din suferință. O carte care m-a atins pur și simplu!

Mă bucur că am descoperit-o pe Camelia Cavadia, o autoare româncă ale cărei cărţi mă dau pe spate cu temele lor pline de trăire intensă și adevăruri cu care greu te împaci dar știi că sunt. O plăcere literară!!!

Critici literare:

  • “Un roman frumos și trist, dur și sensibil deopotrivă, o mărturie impresionantă despre părinți și copii și frica teribilă care îi desparte uneori, sufocând iubirea, pacea interioară, bucuria vieții, tot ce e mai frumos în oameni.” – Radu Gavan
  • “Pe Camelia o cunosc de foarte multă vreme și am fost uimită să descopăr în cărțile sale o voce nouă, necunoscută mie. Matură și tranșantă în felul în care își creează personajele, ea le iubește apoi ca pe niște copii, cu toate defectele și durerile lor. Ema, David și Sofia sunt niște personaje tragice, într-o istorie cutremurătoare în familiaritatea ei. Abuzul, fizic și emoțional, suferit și perpetuat de personaje, este șocant prin perspectiva intimă din care e reflectat. Și dacă e nevoie de un argument în plus pentru a citi Maștile fricii, iată-l: vă va face să vă reevaluați relația cu cei iubiți, cu teama de a nu descoperi un pic din bovarica Ema în voi înșivă.” – Ada Roseti

4 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: