Sări la conţinut

Citind-o pe Raluca Butnariu. Cartea „Văpaia soarelui”

Un jurnal secret, taine ascunse printre rânduri într-o manieră cifrată, o bijuterie cu un trecut mistic, prejudecăţi, orgolii și iubiri ce pecetluiesc inimi și îți intră sub piele. Acestea sunt printre puţinele lucruri de bifat de pe lista cărții „Văpaia soarelui” de Raluca Butnariu ce reuşeşte să ne ofere un historical romance înduioşător despre o uniune a emoțiilor cutremurătoare, cum ar fi pasiuni nestăvilite, despre aşteptare în agonie, dorinţă şi împlinire, despre mândrii rănite și nu în ultimul rând despre răzbunare, cea care face din viață o lungă cale mistuitoare.

Văpaia soarelui este o poveste ce se citeşte dintr-o respirație, cu un ritm alert și cu un iz de aventură greu de ținut în frâu. Am fost pur și simplu ruptă de realitate. Am știut că din nou voi fi uimită de subiectul abordat în carte, și de aceea m-am lăsat purtată pe valul literar într-o manieră cât mai detașată de cotidian; astfel am aflat povestea Juliei, o tânără care, nu numai că rămâne văduvă la doar douăzeci şi şase de ani, dar conform testamentului lăsat de răposat, pentru a intra atâta ea cât şi restul familiei, în posesia moştenirii sale, trebuie să se mărite cu unul din nepoţii lui John-  Blythe, Lionel sau Edmond în decurs de şase luni. Ce mai planuri „geniale” avea răposatul cu tânăra femeie……

Vapaia soarelui - Raluca Butnariu

   Fiind cu resentimente grele față de Blynthe, îl excluse din ecuație, față de Edmond nutrea doar frică și dezgust, astfel tânăra femeie spera ca Lionel să-i fie aproape ca soț, cu gândul de a-l priva pe el de prejudecățile societății și pe ea de subjugarea conjugală. Uite că Lionel o refuză tacticos, astfel Julie hotărăște să nu să se căsătorească niciodată, să-și ducă misiunea până la bun sfârșit și să plece departe de greul ce-i apasă sufletul.

Dar uite că totuși ironia sorții o poartă în direcția lui Blythe, fiind cel care o însoțește la o licitație, și cel care-i stârnește din nou sentimente și amintiri de mult puse în sertarul anilor.

Aproape peste noapte, din nenorocul Juliei, se trezește cu strângere de inimă că Blythe îi află parțial secretul, și-i este alături chiar dacă ea nu-l agrează, însă ceea ce contează cu adevărat pentru tânăra ducesă este găsirea jurnalului. Pentru tânărul lord, noua întorsătură a lucrurile este mai mult decât frustrantă deoarece este obișnuit cu rutina zilnică, cu miticulozitatea lucrurilor și cu gândul că ea nu-l place. Apropierea de Julia, singura femeie pe care o iubise cu adevărat și singura care-l trădase fără să clipească, este greu de îndurat, pe alocuri împotriva puterilor lui, însă cu migală și răbdare ajunge să-și construiască o relație armonioasă cu aceasta, chiar dacă plină de acțiune și pericol. Goana după găsirea jurnalului și a diamantului galben, îi aduce în acțiune pe Anne Davenport și soțul acesteia și mai nou formată „Suita Cleopatrei” sau Brigada de Fuste, numită de bărbații nesiguri de competența femeilor. Amuzant, nu?

În continuare lucrurile se măresc în intensitate și se precipită la cote înalte, pe alocuri nu-i poți ajunge din urmă, cerșești un respiro, dar nai cum să lași cartea din mână. Ițele se încâlcesc tot mai mult, apar personaje temute dar care au secrete dureroase, crime duse în culmea fricii și neputința de a afla mai mult. Eroii ne oferă amuzament, graţie, inteligenţă şi afinitățile călduroase ale iubirii ce nasc două inimi dornice de mai mult, o poveste cursivă şi minunată pe care ai vrea să o reciteşti la infinit.

Autoarea m-a surprins la final cu o poveste scursă din relația fratelui Juliei cu May-May, surprinzător cum Raluca Butnariu a plonjat de la o aventură la alta, de la o iubire la cealaltă, de la aventura la căsnicie. Astfel chimia literară a ținut, și ține, cuprinsă fiind de febra historical romance cu care m-a captat autoarea.

Nu-mi rămâne decât să vă îndemn să citiți cartea, pentru a palpa adevărata aventură printre paginile unei opere ce m-a lăsat plăcut surprinsă de lejeritatea literară.

Deci, o lectură cât mai plăcută vă doresc!!!

Italian renaissance Costume end of 15th and 16th Century

Sursa foto: pinterest.com

3 comentarii »

Lasă un răspuns la Apostol Cristina Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: