Sări la conţinut

Citindu-l pe Wieslaw Kielar. Cartea „Cinci ani la Auschwitz”

În ultimul timp mi-am făcut din studiul vremurilor de război o „pasiune” mai aparte, vreau să înțeleg cruzimea, dezbinarea umanității și umilințele petrecute în vremea hitleristă. Să le înțeleg pentru a putea privi cu adevărat istoria ca pe ceva care ne-a însemnat, ne-a marcat, ne-a definit. Chiar dacă având în spate un istoric tragic încă nu am învățat nimic. Cartea aleasă din lunga mea listă este Cinci ani la Auschwitz”, o povestire chiar cea mai dură pe care am citit-o de până acum. De ce? Deoarece conține atâtea atocități, atâtea date fixe, sunt enunțate atâtea personaje, atâtea chinuri încât lecturarea ei a durat ceva vreme.

Acțiunea cărții este redată din prisma autorului Wieslaw Kielar – în carte – prizonierul cu numărul 290, un tânăr polonez de numai 21 ani care a fost adus alături de cei 728 de deținuti politici în lagărul de concentrare Auschwitz. Așa a început o perioadă de aproape cinci ani din viața lui pe care nimeni nu și-ar fi dorit să o trăiască, înconjurat de sârmă electrică, amenințat cu cuptoare sau gazare, sau muncă silnică însoțită de bătăi aprige. El este unul dintre puținele persoane care au reușit să scape cu viață din aceste lagăre de teroare și să povestească lumii ce a îndurat.

Imagini pentru cinci ani la auschwitz

Scenele prezentate în această carte sunt de o cruzime greu de imaginat. Prizonierii erau omorâți în diverse moduri. Nu vorbesc aici doar despre camera de gazare, despre care se vorbeste peste tot, ci, și despre metode mult mai cumplite și greu de digerat pentru creierul meu. Eliminarea celor grav bolnavi se făcea prin injectarea cu benzină sau fenol; cei mai atletici erau torturați până își dădeau duhul, alții erau excutați, totul se făcea de haz și voie bună pentru SS-iști.

Cartea pare atât de vie, parcă înduri suferința lor, toate sunt descrise detaliat astfel încât îți trezesc sentimente ciudate.

Wieslaw ne povestește totul fără menajamente, te arde la suflet prin detalii greu de înțeles și de suprapus la realitatea în care suntem. Oameni ce se ascund prin gropi, trupuri care-și dau sufletul prin bărăcile goale, experimentele doctorului Mengele, borcane cu organele evreilor, eliminări din distracții și evadări nereușite. Toate mi-au făcut piele de găină.

…..„acum stăteam cu fața spre locul execuției. Primul condamnat, cu mâinile legate la spate, împins fără menajamente de un SS-ist tânăr, s-a urcat pe panta abruptă. Condamnatul este desculț, îmbrăcat în pantaloni civili rupți și într-o zdreanță care fusese cândva o cămașă. SS-istul l-a pus cu fața spre peretele perpendicular al carierei de piatră și apoi s-a îndepărtat. Plutonul de execuție a luat poziție. A urmat prima slava; ecoul ei a răsunat cu putere printre clădirile din jur. Condamnatul s-a prăbușit în nisip ca secerat. Câteva pietricele s-au desprins de pe taluz și s-au rostogolit la piciorele lui care tremurau convulsiv. Un SS-ist și-a scos pistolul din toc și a mai tras un foc în cel căzut. În lagăr se trăia de pe o zi pe alta, iar singura dorință a tuturor era să apuce ziua de mâine.”

O scenă foarte ciudată, care m-a cutremurat de-a dreptul, este cea în care autorul a fost obligat să încarce, alături de alți deținuți, într-o căruță, cadavrele altor deținuti abia omorâți pentru a fi duse la crematoriu. După ce au urcat toate trupurile neînsuflețite în căruța, aceasta arăta ca o pungă spartă din care curgeau șiroaie de sânge și nefiind rezistentă, a cedat, cadavrele îngropând de viu un om.

O altă scenă a fost când au scos deținuții gazați să-i transporte spre crematoriu. „Cadavrele erau deja descompuse.  Ne-am ușurat munca legând cu curelele mâinile, picioarele sau gâturile celor gazați, astfel încât, pe cât posibil, să nu-i atingem cu mâinile; apoi trăgeam cadavrele alunecoase și umflate pe beton și pământ până la căruță. […] Căruța troznea, iar roțile care scârțâiau o porniră încet din loc, lăsând urme adânci în pietrișul înmuiat de ploaie. Deodată, una din roți, nimerind, într-un loc moale, a intrat adânc în pământ. Obojki a fost aruncat cu putere, ca o minge, până la peretele blocului vecin. Căruța, supraîncărcată, s-a înclinat periculos într-o parte. Observând acest lucru, câțiva sanitari au apucat să sară la timp înlături. Un troznet și…căruța încărcată cu vârf s-a răsturnat într-o clipă în acompaniamentul înjurăturilor și al gemetelor, îngropându-i pe cei care nu apucaseră să se dea la o parte. Din stomacurile strivite și umflate ca niște tobe ale celor gazați au început să iasă gazele care șuierau cu zgomot, amplificând mirosul fetid, și până atunci insuportabil.” Scena este greu de exprimat în cuvinte, parcă este desprins dintr-un film de coșmar. Este foarte greu de imaginat astfel de situații și te înfiori la gândul când știi că ele s-au întâmplat în realitate. Au fost suportate zile și ani la rând, în ochii înfricoșați a copiilor, femeilor, bătrânilor ș bărbaților neputincioși. Cum este posibil, ca noi oamenii, ființe raționale, să fim capabili de astfel de atrocități?

Citind această carte mi-am întărit convingerea că omul este cel mai periculos animal și, deși se pare că toată lumea știe ce s-a întâmplat în trecut, continuăm să fim ignoranți și să repetăm aceleași greșeli. Scăpări care o să ne ducă la moarte.

Recomand cartea, chiar dacă e o lectură extrem de dificilă, anume o consider o neprețuită întindere de mână a istoriei din care avem de învățat!

Today in WW2 history 1/25/40 - Oswiecim or Auschwitz Poland was chosen as a concentration camp site.

Sursa foto: pinterest.com

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: