Sări la conţinut

Să sărbătorim Fericirea!

Anual, la 20 martie, este celebrată Ziua internaţională a Fericirii, o sărbătoare instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Fericirea ar trebui să fie unul dintre principalele țeluri ale fiinţei umane, să ne călăuzească prin viață și să ne dea zi după zi plenitudinea necesară pentru a radia.

Ziua Fericirii mi-a adus în dar soarele, curcubeul după ploaie și forța de a vedea în culori. Şi ca să fie completă această zi cu soare în suflet și în priviri, o s-o petrec afară, scăldată în natura primitoare a primăverii, îmbrățișată de razele calde, îmbătată de parfumul zambilelor şi de aburul cald ce se ridică din solul jilav. O zi perfectă nici că se poate! Și îmi dau seama cu fiece zi ce trece că uneori fericirea vine în porţii mici dar preţioase, că fiecare clipă semnifică mai mult și cu trecerea timpului percep mai bine starea de fericire. O prețuiesc.

Și am înțeles că fericirea se naște numai din înțelegere, din împăcare cu sine. Fericirea nu se pierde, nu se câștigă, ea doar există, acolo în suflet, trebuie doar descoperită și valorificată.

Și trebuie să știm că Fericirea nu are definiție, este un sentiment, ea nu are limite, nici condiții, este libertatea din interior. Vine de acolo. Fericirea nu cunoaște invidie și nici frustrare, ea nu acceptă rele și gri, ea nu tolerează nepăsarea, ea descoperă și apreciază ceea ce are și te construiește, este certitudinea unei inimi.

A inimii mele și ale tale…….. și a tuturor……….

Sursa foto: pinterest.com

 

9 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: