Sări la conţinut

Gânduri care ating sufletul…..

Cu toții dorim adevăruri, însă ne trădăm în minciună, cu toții vrem să aparținem dar ne scăldăm în apele singurătății, cu toții cerem sinceritate, dar continuăm să nu o folosim…Cu toții clădim gânduri sincere și atât de profunde despre lucrurile care cu adevărat contează și cunoaștem teorii evoluționiste însă clacăm la cele mai banale situații. Ajungem să formăm dorințe înainte de a înțelege prețul pe care-l vom plăti la urmă.

Cu toții vrem să ne trăim viața, însă am ajuns la paradoxul vremurilor noastre unde avem o structură înaltă, dar o toleranță scăzută; libertate la maxim, dar vederi înguste, unde avem necuprinsul, dar ne învârtim în jurul axei noastre. Avem iubire dar căutăm clișee, avem viața dar ne pierdem pe drum. Oare de ce?

Cheltuim mai mult, dar stăpânim atât de puține lucruri valoroase, cumpărăm fără măsură, dar ne bucurăm atât de puțin de materialul pe care-l dispunem, ne ascundem în spatele evoluției și înțelegem pe zi ce trece tot mai puțin. Avem case mari, dar familii mai mici; avem facilități, însă mai puțin fericire, dispunem de comodități mai bune, dar timp mai puțin. Avem școli dar cât de needucată e lumea. Dispunem de cărți, dar de mai puțină minte; avem o groază de experți, medici, ingineri, profesori și magistrați, dar am ajuns să fim infirmi de la o răceală. Avem o lume la picioare însă fără să o explorăm. 

Cu toții tânjim după fericire, dar am ajuns să râdem cu măsură, simțim prea puțin, alergăm după fantoma timpului, mergem cu capul plecat parcă ne-am rușina de noi înșine, invidiem oameni, ținem supărări și urâm din toată inima, ne plângem de trecere și ne culcăm cu frustrări, am ajuns să ne trezim din visare doar atunci când viața ne trece pe alături și tot criticăm pentru pierdere.  

Avem cerințe prea înalte, dar valoare redusă. Vorbim prea mult, iubim prea rar și ironizăm prea des. Știm cum să supraviețuim, dar nu știm să trăim. Adăugăm ani la viața umană, dar nu oferim viață anilor, nu ne însuflețim ci rezistăm prin timp. 

Și cât e de banal, am ajuns să evoluăm atât de mult, cu roboți și inteligență artificială, cu tehnică facilă și internet, am cucerit cosmosul, l-am descoperit și l-am aflat, mai puțin știm însă de viața noastră, ne e greu să ținem legătura reală alegând-o pe cea virtuală, am ajuns să fim doar conectați la cablu nu și la inimile oamenilor. Nu mai cucerim și escaladăm sufletul drag ci înălțimi și pustietăți.

Și nu putem nega goana noastră după „mai bine”, facem mai multe lucruri abstacte cu gândul unei reușite, dar nu și mai bine. Tindem să aparținem unui grup sau altul, ieșim din zona de confort, alergăm după banal, ca apoi să înțelegem adevărata valoare a noastră. Scriem mai mult, dar învățăm mai puțin. Vorbim mai filosofic dar puțin înțeles. Privim lumea și viața cu nesaț dar glaciar și calculat. Facem planuri fel de fel, însă realizăm mult mai puțin. Am învățat să fim pe grabă, dar nu ne-a fost explicată valoarea unei minte. Apreciem când ni se comunică însă noi suntem parcă trași de limbă. Am uitat pur și simplu să ne mai vorbim. 

Curățăm aerul, dar poluăm sufletul. Admirăm ambalajul nu și interiorul. Punem accent pe geanta unora nu pe ceea ce-i reprezintă cu adevărat și care-i sunt valorile. Da, am ajuns în timpul oamenilor mari și sufletelor mici, profitului rapid și eșecurilor banale, a iubirilor virtuale și a relațiilor dificile, a relațiilor de-o noapte și a emoțiilor de unică folosință. Este perioada pe care eu nu o înțeleg și am o piatră pe suflet………

Și să nu uităm, în orice timp în care am trăi, cel mai important e să petrecem mai multă vreme cu cei pe care îi iubim, pentru că ei nu sunt cu mine, cu tine pentru totdeauna, și asta ar trebui să înțelegem o dată și o dată. Să developăm amintiri cu adevărat prețioase, să memorăm orice zâmbet și nou început. Să îmbrățișăm cald viața și oamenii dragi, să punem accent pe relații și pe un „te iubesc”, pe împăcarea sufletească și împlinire.

Să ținem de mână valorile vieții, și să ne bucurăm de momente ce nu vor mai fi întoarse în timp, și doar împreună, și cu toată sinceritatea și iubirea. Și dragilor, făceți-vă timp pentru fericire, pentru comunicare și ieșiri în natură, împărtășiți din ceea ce sunteți și făceți-o des. Pentru că viața nu se măsoară în numărul de respirații, ci în momentele care-ți taie respirația……….

@gigipip @gabriellameek

Sursa foto: pinterest.com

5 comentarii »

  1. O învățătoare și-a întrebat elevii ce cred ei că este viața. Cu toții au încercat să răspundă cât mai frumos, pentru a o mulțumi. Dar ea l-a apreciat foarte mult pe Bulă, care a răspuns:
    -Viața este atunci când vin la școală.
    -Mi se pare un răspuns plin de filosofie, îi povestea învățătoarea directorului, nici nu m-aș fi așteptat de la Bulă să fie atât de profund. Cred că a vrut să îmi dea de înțeles că mediul în care își duce el existența nu îl satisface și abia aici, când pășește pe poarta școlii noastre, simte și el că e viu.
    A doua zi, directorul îl întreabă pe Bulă:
    -Ia spune-mi tu, măi băiete, dacă viața este aici, la noi la școală, dar când te întorci acasă, ce e?
    -Aaa! Păi acasă e trai, dom director!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: