Sări la conţinut

Durerea nu mai doare…..

Am învățat în ultimul timp că în fața durerii nu trebuie să ridici ziduri, nu trebuie să îți tocești scutul, nu trebuie să o „protejezi”, ci e necesar să o înfruntăm cu capul sus, dezarmați de conceptul că durerea ne face mai slabi, că durerea ne distruge, nu v-ați gândit că poate nu e așa? Credeți-mă că într-o zi o vom putea chiar înfrânge, fără menajamente, fără frici, fără reproșuri și fără păreri de rău, așa cu mâinele goale și poate pe alocuri cu sufletul frânt, însă vom câștiga.

Și uneori ajungem la concluzia că ne trăim viața într-un fel de paradox, de ce? ….păi uite…..iubiri la comandă, sex fără obligații, suferințe la comandă iar durerile au început să nu mai doară. Și din ironia sorții cu cât mai mult încercăm să ne protejăm, să ne punem în bula noastră, cu atât ne facem mai rău; călcăm prin lături, luăm decizii proaste, alegem ceea ce de fapt nu ne definește, iar adâncimea durerii noastre se cufundă în prăpastia neștirii, a sfidării și a inumanității.

Și am ajuns să percep durerea ca pe ceva palpabil, este-dar nu mai face din eul meu difinitoriu, este- dar nu mă combină, este- dar nu mă face țăndări. Da, mi-am dresat durerea, mi-am înfrânt suferința, și acum nu mai doare atât de mult. Am început să-mi scriu oftul, patima ce zace în sufletul meu, rupturile din viața dură ce mă înconjoară cât și tremurul din rănile mele. Și știu cu siguranță că durerile exprimate nu mai dor, se estompează în timp și spațiu, se pierd pe drumul zâmbetelor ce se străbat prin geam, se string o dată cu mirosul ce-l adulmec, se topesc o dată cu primele raze, se ridică în văzduh o dată cu căldura ce mă cuprinde. Iar ceea ce doare a devenit pentru mine o „muză”, ar suna prea dezolant, dar recunosc că ceea ce doare de fapt e punctul de plecare pentru cuvintele mele, pentru stările ce mă bântuie și pentru textele ce ies într-un final.

Și scriu, despre dureri ce sunt, dar nu se mai simt, despre suferințe amintite dar trecute, despre eșecuri avute dar depășite, despre oameni pierduți dar și despre regăsire, despre despărțire dar și iubire, scriu, doar asta pot să fac mai bine. Prin scris și datorită lui am devenit un „nou”, o ea care vede dincolo de nori, cea care inspiră și expiră cuvinte. Cea care are tatuat alfabetul în sânge, o combinatoare a textelor, a poveștilor de viață, a istoriilor de zi cu zi. Astfel uit, de dureri, de goluri și mă umplu de bine, prin ceea ce fac și datorită felului cum îmi iese.

Iar durerea nu mai doare, rămâne doar în urma ei un text al unei trăiri exprimate, se conturează din ea o rană trăită și împărțită, ca într-un schimb de energii și prafuri, și nu mai simt tristeți, simt eliberare…….

Vorbe pentru suflet, suflet în vorbele mele……..

ADI DEKEL  #flowers #roses #hiddenfeelings

Sursa foto: pinterest.com

3 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: