Sări la conţinut

Să ne iubim nu să ne comercializăm!

Astăzi este mult așteptata zi a tuturor îndrăgostiților, și nu zic ca clișeu, sau ca parodie, e o zi în care fiecare își aduce un motiv în plus de a iubi și de a se lăsa iubit într-o manieră mai aparte dar și pe alocuri mai populistă zic- comercială. Și nu vreau să mă credeți că nu accept cadourile, sau atenția, sau florile, sau…sau, ca orice femeie mă las purtată de val, însă eu le primesc și fără motiv, iar în această zi să recunoaștem că se trece la extreme.

Și sincer nu sunt adepta comercializării atunci când ține de sentimente, de emoții și tot ce cuprinde astea, sunt acel suflet care îndeamnă fiece inimioară să bată și atunci când nu e dată fixă în calendar, sau când tarabele anunță inimiore și ciocolată din abundență. Consider că iubirea trebuie trăită la cote maxime oricând, oriunde și de apreciat orice gest indiferent de semnificația lui.

Sunt acea care nu vede doar februarie ca lună a dragostei, nu văd doar marginile unei zile sau a unui eveniment, văd zi de zi în albastrul ochilor lui acea emoție ce o trăiesc prin toți porii. Și mă umplu de El, de noi fără rețineri. Și nu-mi trebuie zile calendaristice, anunțări televizate, sau emoționale tematice, îmi trebuiește doar „El” și atât oricând prezent în viața mea, ca să facem zi de îndrăgostiți în fiecare zi!

Și poate nu-mi înțelegeți punctul de vedere sau poate vă regăsiți, însă cel mai banal lucru e să se facă bani din dragostea voastră, asta ar fi culmea, omul când simte arată cu orice ocazie apărută, și nu mai zic că asta trebuie să fie și reciproc, și din bun gust pentru ceea ce ți-e drag cu adevărat. Gesturi, atingeri, cuvinte calde, mângâieri fie ele și fugare ne arată că cel ce ne este aproape simte iubirea ce i-o purtăm și își împarte din ceea ce poartă el acolo în adâncul sufletului.

Poate oi fi eu astăzi mai puțin romantică însă s-a ajuns la exagerări ridicole, la gesturi absurde și la amuzament dintr-o emoție ce ar trebui să fie pură, neatinsă de caraghios și abstractizare. Prefer iubirea sinceră, iubirea cea ce dăruie iubire azi, mâine și în orice zi.

Îmi rămâne să vă urez iubire necontenită, emoții prezente în fiece clipă din viața voastră, surprize făcute din dragoste în zile ce nu sunt pecetluite neapărat în calendar și pasiune la înălțimea dorințelor și fanteziilor voastre……..

Some people are worth melting for ❤️ Valentine's bracelets on KJP.com ❄️

Sursa foto: pinterest.com

 

7 comentarii »

  1. Da, perfect de acord. Din păcate, dragostea a devenit o afacere pentru comercianţi şi tot din păcate, 14 februarie este singura zi în care unii conseideră că trebuie făcute cadouri. Articolul are o notă emoţionantă şi profundă şi pentru asta, multe felicitări.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Mă întreb cum de a devenit februarie luna iubirii, de parcă în celelalte luni nu ar fi fost loc de sărbătorit iubirea. Poate pentru că februarie e în general gri și cineva s-a gândit la un moment dat să îl asocieze cu o altă culoare. Și așa, după o zi pe alta, într-o zi pierdută în negura timpului, februarie a devenit plin de roz și roșu. Roz pentru iubire pură și roșu pentru cea pasională. Inimioare mai mici sau mai mari, fie roșii fie roz decorează acum orice ambalaj menit să protejeze un dar pentru cel/cea iubit(ă). Felicitările și reclamele sunt și ele pline de nuanțe de roz și roșu, euforizându-ne și incitându-ne la cumpărături. Trandafiri roz și roșii trebuie musai să acompanieze cutia de ciocolată, altfel bomboanele și trufele de ciocolată și-ar pierde gustul. Iar în vitrinele magazinelor de lenjerie intimă predomină articolele roșii pentru a pune paie pe focul pasiunii în noaptea lui Valentin. Ce nu e roșu sau roz iese din discuție. Și iată cum ziua aleasă pentru sărbătorirea dragostei a devenit predictibilă, cu buchete de flori, cină obligatorie la restaurant și lumânări.

    Însă putem să ieșim din tipar și să facem lucrurile altfel. De Sfântul Valentin noi am ales să stăm acasă. Nu am primit flori și nici la restaurant nu am fost. Ne-am delectat cu o cină cu pui, legume și quinoa, toate pregătite în întregime de el. Salata am făcut-o eu. Dacă el a gătit mâncarea, eu am gătit masa. Am întins cu drag fața de masa cea bună și am aprins lumânarea din sfeșnic pentru mai mult iz de romantism. Am vorbit, am ciocnit, am mâncat și am dansat. Ce puteam să ne dorim mai mult?

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mulțumesc Cristina! Îmi pare bine că te-am descoperit. Cât despre ziua de Sf. Valentin, eu una am făcut grevă împotriva consumerismului impus. Iată povestea aici:
    “De Sfântul Valentin nu am primit nici flori și nici la restaurant nu am fost. Credeți-mă, a fost perfect!”
    https://gabrieladspencer.com/2019/02/15/de-sfantul-valentin-nu-am-primit-nici-flori-si-nici-la-restaurant-nu-am-fost-credeti-ma-a-fost-perfect/
    Pe curând, în articole și povești.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: