Nu suntem toți cu stea în frunte și asta e ok!

Am ajuns în timpurile în care lipsa de stil se taxează, în care atitudinea arogantă e un atuu de nas pe sus, iar duritatea grelimii unui cuvânt e luată ca atare, sau privită mai în deosebi ca o armă la îndemână.

Din când în când mai apar discuții despre diferențele între generații, diferențe dintre planuri sociale sau unii ce se cred grațiați de forțele naturii cu o stea mare în frunte pentru nu știu ce merite speciale. Și nu neg că tinerii din ziua de azi sunt prea alintați, se cred speciali, și sunt afectați mult mai mult atunci când viața îi lovește puternic și realizează că mami și tati nu-i mai leagănă pe picioare, și încearcă să-și macheze niște atribute ce de fapt nu-i caraterizează. Și hai să fim serioși, nu toți sunt atinși de mână cerească, și asta e absolut normal, da, sunt oameni normali, care își văd de viața lor neimpunându-se într-o formă sau alta, neatingând culmi de munți înalți dar împăcați cu sine, cu propria persoană și cu felul lor de a fi. 

Să zicem că mi-aș desena eu un portret de om sclipicios și cu super- puteri ce nu-mi sunt pe măsura însușirilor mele, oare nu aș arăta zidicol, probabil că mult prea amuzantă va fi reacția mea dintr-o parte să văd unde clachez, dar poate cei cu steluțe în frunte nu se văd din umbra deciziilor lor? Cine o ști……Cu siguranță eu nu sunt așa, și e perfect normal să nu mă cer în rândurilor super-eroilor în ghilimele……și sincer mă văd o „ea”, așa- cu bine și rău, cu greșeli și reușite, cu zâmbete și solitudini, cu negru și curcubeu, cu cuvinte și absența lor, cu lacrimi și urlete de fericire, simplă și zvăpăiată, îndrăgostită și dusă cu pluta, de ce nu aș fi?

Da, e bine, e ok, e perfect să fim diferiți, să fim unici în felul nostru, să purtăm viața în palme fără măști, fără excese, fără perturbări exagerate, e de bun augur să fim cu capul în nori, să ne vedem în culmea viselor și să privim ziua și clipa în adevărata sa splendoare, și să nu ținem cont de „divele” sau „oamenii cu stea în frunte” sau „cei cu nasul pe sus”, zicețile cum doriți, în sumă ar fi să ne trăim viața cum o simțim, să nu facem comparații, să nu ne atribuim fața, părerea și felul nostru unic unui „trib de coțofene” care ne-ar pune în umbre sau ne-ar face parte la o ceată de nesemnificații.

O viață avem, iar unica ei menire e să fie trăită cu merite, cu dorințe și cu multă intensitate, în pofida a tot ceea ce o face să pară uneori gri, azi eu o văd cu susul în jos, și o văd pozitiv, iar ea îmi pare atât de distractivă, atât de nouă și copilăroasă. Astăzi mi se întipăresc imaginile unei zile în trecere și a unei nopți în desfășurare în inimă fiindu-mi felul meu de a vedea lumea, de a percepe realitatea, și nimeni și nimic nu-mi poate șterge prezentul.

Sunt astăzi aici, mai mult ca niciodată și în pofida a celor ce se cred deosebiți și în ciuda celor care m-au lăsat în urmă!