Sări la conţinut

Duc doruri, și încă mi-e dor!

De cele mai multe ori simt o dezlegare la cuvinte atunci când doare o emoție, când îmi simt sufletul în ceață, când îmi trăiesc și mă zguduie tristețile grele. Dar sunt și din cele momente când parcă ai un nod în gât iar mâinile refuză să tocmească cuvintele, și e foarte greu să scrii despre ceva anume, nu pentru că nu ai avea inspirație sau dorință, sau nu ai avea puterea fizică, sunt clipe în care te străpunge dorul, și te cutreieră tulburări sufletești care îți taie capacitatea de a te exprima în cuvinte.

Da, sunt zile în dor pentru oameni, pentru amintiri, pentru momente și fericiri ce te străbat ca un fior din cap până în picioare. Sunt sigură că cu toții am simțit un dor de cineva. O stare printre stări care ne golește de prezent și ne transpune în transa amintirilor de mult tăinuite. Și uneori nu e ușor.

Și nu știi ziua, clipa când te ia cu valul dorul năprasnic, și încerci să dai definiții la ceea ce se ascunde în spatele acestui fel de a fi, și contempli la oamenii ce te-au marcat, la frânturile din trecut ce te-au făcut așa cum ești, și plutești pe valul vieții o dată cu toate dorurile laolaltă, pustie dar vie, tristă dar dornică de păstrare, prin amintiri dar mai prezentă ca niciodată. Și totuși ce o fi dorul acesta, poate o parte din noi, un fel de structură din ceea ce ne definește, poate un organ de cunoaștere a infinitului, pentru că poți lâncezi fără a mai găsi marginile rațiunii, fără a avea început și fără a ști de sfârșit.

Poate fi o peliculă ce derulează secvențe ce ne-au definit, ce ne-a umplut de amintiri, ce ne-a dat un rost în ale celor lumești. Poate fi o trecere de anotimpuri, de la căldura verii la dezgolirea toamnei, de la frigului și înstrăinarea iernii la reînnoirea primăverii, dorul…o umplutură ce ne fenominează, ne face un rezultat a celor ce au fost și urmează să fie. Și poate o fi un rezumat perfect a ceea ce contează cu adevărat, pentru că niciodată nu ne va fi dor de lucruri sau oameni neimportanți, dorul ne va purta pe aripile a ceea ce ne-a făcut să fim dincolo de rațional, de ce-i corect și ce-i dictat de ceilalți. E un sentiment foarte interesant. Oare nu?

Și poate mulți l-au definit, l-am făcut parte din Dex, parte din social și spiritual, dacă aș încerca să-l descriu nuștiu dacă aș putea să ajung acolo unde ar vrea oglindirea mea sufletească, derapez și acum dincolo de ceea ce  vreau să spun, cu siguranță e o pornire prea delicată, e greu a da sens unui cuvânt ce întruchipează în sine toate sentimentele umane, de la dragoste la dezamăgire, de la prietenie până la indiferență și chiar de la viață până la pierdere, moarte și goliciune. E greu.

Vom găsi dorul prin dureri și suferințe, prin dorințe de iubire și sărutări, vom descoperi această umplere prin nopți albe și prin texte scrise și emoții plânse, vom trăi fiecare din noi o parte din ceea ce semnifică amintire reluată din dorință de a o mai avea, de a mai derula firul vieții, și din simpla stare de a simți, viața din noi, partea cea care a semnificat pentru cineva cât și acel care ne-a adus palpitații prin orice por, acel om, loc sau frază care ne-a marcat, ne-a trezit la realitate transmițându-ne întotdeauna pentru totdeauna.

Duc doruri, și încă mi-e dor! Cel ars de dor uită de nopți și zile, de distanțe și de rațiune, dorul ăsta e o sete disperată de oameni pentru oameni, de suflete pentru suflete, de emoții întru trăiri veșnice. E o chemare disperată de atenție, de plenitudine, de viață.

Mulți ar spune că dorul e o conexiune cu cei pe care-i vrem prin preajmă și nu putem, dar ce păcat că nu avem wifii gratuit pentru dorințele noastre, unii ar spune că dorul este o direcție fără traseu fix, plutești în neștire și fără destinație, păcat că inimile noastre nu sunt dotate cu GPS pentru a realiza că trebuie să ne temperăm emoțiile de dor nesănătoase, și să ne direcționăm la cei pe care-i avem alături, mai mult decât am trăi din frânturi de amintiri, din rupturi ale vieții pe care am vrea s-o întoarcem, păcat că nu înțelegem. Și chiar și așa, oamenii se învață a trăi cu dor, din respect pentru cei ce le clădesc părți de suflet, și supraviețuiesc așa, uneori rupți, alteori adunați prin prizma unor universuri paralele.

Și încă mi-e dor, de prietenii rătăcite, de emoții uitate, de ploaie, de soare, de miresme de flori primăvăratice, de vară și liniște. Mi-e dor și-o să-mi mai fie, ca la toți, e parte din mine, e ceea ce mă face parte din oamenii pe care-i întâlnesc și a celor pe care le redau libertatea. E noapte, e goliciune, e amintire, e acapararea imaginei ce nu-mi va reda niciodată libertatea deplină. E de dor…..

Sursa foto: pinterest.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: