Sări la conţinut

Citindu-l pe Alexandru Voicescu. Cartea „Fata de la Nord de Ziuă”

Alexandru Voicescu (n. 17.10.1980, București) a urmat studii juridice, completate în paralel cu o licență în antropologie culturală, susținută la Facultatea de Filosofie a Universității București. Frecventează cursurile de Master în publicitate la Școala Națională de Studii Politice și Administrative și lucrează timp de 8 ani în advertising, pe poziții de art director, copywriter și creative director. În 2010, fondează editura Herg Benet, al cărei coordonator este și în prezent, supervizând publicarea a peste 200 de cărți de literatură română contemporană.

Am pornit călătoria mea litarară cu romanul ‘‘ Fata de la Nord de Ziuă”, o cartea ce m-a purtat în fantasmele realității puse la îndoială, cu magnetism concentrat de a afla, de a păstra legătura cu cartea, de a fi acolo, de a înțelege misterele ascunse. Și cel mai defilat argument e că autorul se joacă cu mintea cititorului, îl face captiv printre rânduri, inducând-ul într-o stare de dorință continuă. O lectură labirintică!

46959546_1987869591327416_5889748456129429504_n.jpg

O scurtă descriere a cărții: Îl avem ca erou principal pe Gérard, cel care dă startul unei istorii întortocheate. Tragedia sa începe cu decesul soției sale; Gérard – un profesor francez de istorie a artei – decide să se retragă o perioadă în nordul îndepărtat al Europei. Liniștea pe care o caută în meditație printre fiordurile Norvegiei este întreruptă de întâlnirea accidentală cu o tânără ce urmează cursurile unei stranii școli locale de fotomodele, a cărei deviză este “Sine Anima”.

Și totul e mult mai complex decât se poate aștepta, iar titlul e un bun indicator a ceea ce derivă din ecuația formulată de autor; ne oferă informații despre unul dintre personajele principale ale cărții, Fata fiind un personaj extrem de misterios și specific. După cum puteți bine observa din fotografia romanului, coperta ne induce automat în lumea conținutului, este extrem de sugestivă și nu m-a lăsat să trec nepăsătoare. Și nu am lăsat-o până nu am cuprins-o în întregime.

Deci, din nou la text; are loc un accident și Gérard este salvat de una dintre studentele colegiului Angello, un loc total diferit, unde studiază fete de o frumusețe aparte, însă fără amintiri sau contact cu lumea exterioară, tot timpul aranjate ca pentru defilări pe podium, tinere educate pentru cariera de model. Din diverse motive, simte că nu poate spune cine l-a salvat și că atmosfera din colegiu este ciudată, fiind un loc fără ferestre, plin de lumini nenaturale, obositoare și lipsite de intimitate.

Și mai avea un sentiment ciudat, care îi crea o stare de neliniște: acea Fată i se destăinuia, așa, adormind în mijlocul lizierei pădurii, fără să fie nevoie de vorbe și gesturi. Fata îi spunea că există, că este reală și că nu trebuie să o uite. Că trebuie să o ajute și protejeze.

Zilele se scurg parcă pe alt fus orar, fără zi -fără noapte, doar albul îndoielnic. Pe de altă parte, studentele sunt deseori supuse la „cure” în Studio, un loc unde pozele făcute alungau coșmarurile ce le pândeau neîncetat, loc ce crea dependență.  

Se mai aduce acțiune odată cu plecarea lui Gérard, în cautarea aparatului de fotografiat pierdut printre stânci, aventura sa i-l scoate în cale pe Fotograf, orbul ce-l explică în unele nedumeriri, îi subliniază ideea bulei în care se află, și faptul că poate ieși din ea doar în același mod în care a intrat, cu ajutorul Fetei care l-a condus de la bun început.

Povestea nu se oprește aici, totul i-a multe întorsături și momente neprevăzute, cum ar fi povestea altei sau tot a aceleași fete, o descriere a unui Paris încețoșat, decadent, murdar, aici e istoria sau fantasma domniței Môme, tânăra ce poate simți, prin obiecte, sentimentele proprietarilor lor, iar Gérard este un pictor pe care îl ține în viață numai dorința de a completa capodopera la care lucrează împreună cu Jean Pierre, magnum opus inspirat de un Album cu 39 de chipuri – și încă unul lipsă – sub a căror expresie torturată se poate citi o frumusețe deosebită.

Mă opresc aici, nu ar fi corect față de autor să mai prelungesc relatarea romanului, cartea este un labirint psiho-emoțional care m-a indus într-o transă spiritistică, o transfigurare a sufletelor și o distorsionare a emoțiilor și adevărurilor. M-a impresionat mantra ce o foloseau fetele – Am voința unei pietre. Sunt piatra. Pietrele nu simt, pietrele nu vorbesc, pietrele nu au dureri.

„Niciun drum nu seamănă complet cu un altul, așa cum nici viețile noastre nu sunt identice în fiecare zi. Trebuie doar să îți reamintești cine ai fost în clipa respectivă și vei ști și unde ai fost.“

Autorul a folosit cu abundență o frazare inteligentă, construită într-o manieră deosebit de directă și punctată, stilul scriitorului este măgulitor, îmi permit să spun că are alură seducătoare. Cu siguranță m-a impresionat stilul lui motivându-mă să citesc și cealaltă carte a autorului „Malad”. Nu mă opresc aici……

 Notă: Cartea Fata de la Nord de Ziuă”, este o scriitură imprevizbilă, plină de mister și de simboluri, de la cifre de 13, la ceea ce oglindește sufletul. Și susțin că are un text cu desfășurare psihologică, care te obligă să cobori în interiorul tău, să fii singur cu tine însuți, să fii la granița sufletului și a minții. O carte care m-a convins încă o dată că autorii români scriu, și o fac bine!!!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: