Sări la conţinut

Sufletul rău. Povestea corbului!

Demult, foarte demult, corbul avea penele albe ca zăpada. Era frumos, dar nu era iubit de celelalte păsări pentru că îi plăcea să fure. Când vedeau că se apropie corbul, păsările își ascundeau în grabă lucrurile pe care le aveau, însă corbul le găsea de fiecare dată și le ducea în cuibul lui din vârful unui brad înalt.
Într-o dimineață, corbul a auzit o pasăre cântând bucuroasă în pădure. Penele galbene ale păsării străluceau precum razele soarelui prin desișul frunzelor.
   – O să prind eu pasărea aia! își zise corbul, și așa făcu.
          – Ajutor, ajutor, striga pasărea și începu să plângă.
Celelalte păsări erau plecate departe, așa că nimeni nu o auzea.
          – Corbul mă va ucide, striga ea din nou. Ajutor!
Numai un vierme micuț, ascuns în căsuța lui îngustă, din creanga copacului, îi auzi strigătul de ajutor.
          – Eu nu sunt puternic și nu pot zbura, își zise viermele, dar pasărea galbenă a fost bună cu mine și nu m-a mâncat, așa că voi face și eu tot ce pot să o ajut!
Când a apus soarele, corbul a adormit. Atunci viermele a ieșit din ascunzatoarea lui, s-a târât ușor în sus pe scoarța copacului și i-a legat picioarele cu fire de iarbă.
          – Zboră acum, șopti viermele către pasărea galbenă. Să vii să mă vizitezi din când în când. Eu rămân să îl învîț pe corb să nu mai fie rău cu celelalte păsări.
Micuța pasăre galbenă își lua zborul fericită. Viermele aduna rămurele și mușchi, bucăți de scoarță și iarbă, le așeza pe toate în jurul bradului în care își avea cuibul corbul și le dădu foc. Flăcările cuprinseră în curând trunchiul copacului și ajunseseră până sus, la corb.
          – Foc! Foc! strigă corbul speriat. Veniți să mă ajutați! Cuibul meu arde!
Dar pe păsări nu le interesa.
          – Este un hoț, vorbeau ele, lăsați-l să ardă! Ar fi o pedeapsă bine-meritată!
Încet-încet, focul cuprinse și legăturile de iarbă care îi prindeau picioarele și corbul reuși să își ia zborul. Într-adevăr, scapă de foc, însă de acum înainte nu mai avea de ce să umble țanțoș și mândru. Penele sale, odinioară albe și strălucitoare, erau acum îmbâcșite de fum și negre ca noaptea, la fel ca sufletul său necurat.

De ce are corbul penele negre (după Florence Holbrook)

Sursa foto: pinterest.ro

4 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: