Sări la conţinut

Citind Anonima. Cartea ”O femeie din Berlin”

Autoarea acestui jurnal este o femeie germană care avea puțin peste 30 de ani în 1945, când decide să consemneze experiența celor opt săptămâni petrecute în Berlinul ocupat de Armata Roșie, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Deși manuscrisul a fost publicat în 1954 în Statele Unite – tradus în engleză –, autoarea a refuzat să-și divulge identitatea, numele ei rămânând un mister până în anul 2003. Prima ediție în limba germană apare în 1959. Cartea a fost tradusă în numeroase limbi și ecranizată în 2008.
Kurt Wilhelm Marek (1915–1972), cunoscut sub pseudonimul C.W. Ceram, a fost un jurnalist și scriitor berlinez renumit pentru lucrările sale despre istoria arheologiei, dintre care cea mai celebră, Götter, Gräber und Gelehrte (1949), a fost tradusă în peste 28 de limbi. Se numără printre primii cititori ai manuscrisului Femeii din Berlin, fiind și cel care ajutat-o pe autoare să-l publice.

46944583_1979836608797381_4768124670266310656_n.jpg

În Germania, volumul a fost primit cu răceală, într-o epocă în care nu era decent ca germanii să se plângă de suferinţele pe care le-au îndurat în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Unii critici i-au reporoşat autoarei o lipsă gravă de „pudoare”.

Cartea m-a surprins și atras ca titlu, acesta rămâne un indicator atunci când aleg o carte de citit. Deci, după sugestia unui cunoscut am făcut rost de carte, o, și nu am greșit, pur și simplu am fost dată pe spate de relatările teribile cu care s-a confruntat omenirea de atunci; grele timpuri, momente de oroare și neputință colectivă. Orașe distruse, profiluri ale unor locuri dezolante, în ruine.

O scurtă descriere  cărții: Cartea este jurnalul unei tinere germane ce se hotărăște să scrie, o metodă de descărcare sufletească, deci, din 20 aprilie până în 22 iunie 1945, autoarea mâzgâlește în grabă, cu riscul de a fi prinsă și pedepsită, pe caiete școlare și pe bucățele de hârtie teribilă experiența a ultimelor săptămâni de război, când Armata Roșie a ocupat Berlinul. Apoi transcrie întreaga poveste, transformând-o într-o îngrozitoare confesiune despre supraviețuire, compromis și curaj.

În adăpost, anonima scrie frânturi pe apucate în jurnal. Cum vorbea limba lui Pușkin, în timp ce aștepta sosirea rușilor, era ferm convinsă că pentru ea asta va fi un avantaj. Și cumva s-a descurcat, deși nici o femeie nu mai era protejată: tânără, bătrână sau desfigurată, toate erau violate, schilodite de timp, război și ruși. Violul devine o experiență colectivă, un lucru obișnuit, iar femeile când se întâlnesc întreabă…de câte ori……Grea stare mi-a dat cartea.

Astăzi, jurnalul autoarei anonime este considerat una dintre cele mai importante mărturii despre efectele devastatoare pe care cel de-al Doilea Război Mondial le-a avut asupra vieților oamenilor obișnuiți. Talentul narativ al autoarei, stilul său onest și demnitatea cu care spune nu doar povestea ei, ci şi a sute de alte femei, fără ură și autocompătimire, fac din această carte un document istoric autentic și totodată o copleșitoare și necesară lecție despre condiţia umană.

Cartea are un ritm extraordinar, am citit-o la mod alert, poate și pentru că autoarea a redat numerologia zilelor și a evenimentelor, însă cu siguranță am citit-o dintr-o răsuflare din setea de a afla cum se termină, ce va mai fi, oare le va fi și bine, oare vor rezista, o inepuizabilă stare de întrebare am avut pe parcursul lecturii.

Cu sinceritate dezvălui că nu-mi pot imagina umilința și povara vieții de atunci, acea stare colectivă care transformă și conștiința într-un sclav obedient. Acea compasiune între nații dar și groaznicele provocări, în care femeile au luat asalt, de la rezistența lor la atacuri aeriene și împușcături la sălbăticia bărbaților, la munca fizică fără a fi hrănite și îngrijite; cicatrici adânci le-a provat răboiul iar mie mi-a dezmorțit orișice stare, am plâns și am fost îngrozită, încă îmi persistă starea de groază la gândul unei zile petrecute în perioada aceea…….

Recomand cartea cu o înflăcărare de cititoare înrăită chiar dacă mi-a lăsat gust amar…

Critici literare:

  • „Să citești O femeie din Berlin într-o după-amiază este o experiență senzorială marcantă: simți cum pereții parcă se apropie unul de altul, aerul devine mai dens, țipetele copiilor care se joacă afară capătă un aer lugubru. Această carte te captivează întru totul, este un jurnal cu un lirism aparte, care îți lasă cicatrici adânci.“ (The Observer)
  • O femeie din Berlin este o mărturie de neuitat, care te atrage în vâltoarea temerilor și amenințărilor ce dominau lumea în care a fost scrisă… Abia acum pare că a sosit timpul ca vocea acestei femei să se facă auzită.“ (The Guardian)
  • „O lectură esențială. Autoarea anonimă este un observator rafinat, ce dă dovadă de un talent scriitoricesc ieșit din comun și care nu îți deplânge nici o clipă soarta nedreaptă. Este o carte pe care o veți ține minte mult timp după ce veți fi citit ultima pagină, un dar de o valoare istorică incontestabilă.“ (Daily Telegraph)
  •  Jumătate de an mai târziu am reîntâlnit-o pe autoare în altă parte. Aşa am aflat de existența jurnalului. A mai durat încă o jumătate de an până când mi-a îngăduit să-l citesc. Am găsit acolo atâtea descrieri minuțioase pe care le cunoșteam deja din relatările celorlalți. Am regăsit oamenii pe care-i ştiam. A durat mai mult de cinci ani până când am reușit s-o conving că acest jurnal trebuie să fie publicat, deoarece este unic. […]
    Fiecare cititor își va da seama că locuitorii acestei clădiri berlineze erau guvernaţi de un singur instinct: foamea. Însă acesta este instinctul de supraviețuire cu orice preț. Mi se mai pare important ceea ce autoarea mi-a spus odată, prin 1947: „Nici una dintre victime nu poate să poarte suferința trăită aidoma unei coroane de spini. Cel puțin eu am avut senzația că ceea ce mi se întâmpla părea să fie doar o reglare de conturi.“ Să cauți dreptatea în mijlocul neomeniei – iată elementul remarcabil al acestui document, un document humain, și, astfel, sub nici o formă un document politique. Astfel, scriind, autoarea a reuşit să scape din vâltoare. Tainicul ei triumf este că a răzbit la suprafaţă, din adâncurile Maelströmului, nu prin ajutorul vreunei legi a fizicii, ci doar pentru că nu s-a lăsat înfrântă, în ciuda primejdiei care pândea la tot pasul. C.W. Ceram, august 1954 (Kurt W. Marek)

Sursa foto: pinterest.ro

3 comentarii »

  1. S-a aflat cine era anonima…Marta Hillers, o jurnalista germană. A vrut să fie anonimă pe tot parcursul vieții, dar la doi ani de la moartea sa, s-a aflat adevarul. Am văzut filmul, dar cred ca e mult mai emoționantă cartea. Felicitări pentru recenzie!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: