Sări la conţinut

Minciuna. Povestea unui rabin!

Istoria povestește întâmplarea unui rabin, pasionat de golf. Dar pasionat, nu vorbă. Ei, bine, decide ca într-o zi de Sabat să se dea bolnav, să chiulească de la treaba lui religioasă și să se ducă pe teren. Acolo, pustiu. Nimeni. Doar el. Vreme excepțională. Soare, senin, fără vânt. Impecabil. De necrezut. Tot terenul era doar al lui!

Așează mingea, se poziționează, se concentrează, balansează și, jjjjaaapppp!, dă în ea. Mingea pornește ca din pușcă, zboară și zboară și zboară, trece peste tot terenul, peste copaci, iazuri, bancuri de nisip, trece de toate găurile și pică fix în ultima. DIN PRIMA!!! Uluit, amețit de reușită, rabinul nostru începe să strige de fericire, să țopăie, să râdă și să plângă. Nu se mai văzuse așa ceva în toată istoria golfului. La așa distanță și reușita garantată.

În ceruri, Moise, contrariat, îl întreabă pe Dumnezeu:

– Doamne, nu înțeleg!! Rabbi a încălcat Sabatul, a mințit comunitatea, a nesocotit ziua Ta și Tu îi oferi o așa realizare?

Râzând, Dumnezeu i-l arată lui Moise pe rabinul care vorbea singur, jos, pe teren:

– Așa e, Moise, dar ia spune-mi, cui o să aibă curajul să se laude?

Morala: Ei bine, cam așa mi se par progresiștii din ziua de astăzi, mint și se trezesc euforici în reușite mascate. Toți cei care mint și înșeală s-au trezit singuri pe un teren frumos, cu vreme minunată, în care partida s-a terminat pentru că mingea s-a dus din prima fix la ultima gaură. Iar ei nu se pot lăuda nimănui, pentru că s-ar face de râs. Și își mușcă limba, să nu li se vadă bucuria, în timp ce lăcrimează fals.

Sursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: