Sări la conţinut

Toamnele lui Nichita Stănescu!

  Nichita Stănescu a fost un poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române. Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Nichita Stănescu a debutat versificând experiențele copilăriei. Poezia iubirii pendula între gravitate și tentația ludică. Poetul considera că integrarea în cosmic se poate realiza prin iubire, expresia entuziasmului trăit sincer ca forță ideală.

Cine nu știe măcar o poezie a marelui poet? Poeziile toamnei, a sentimentelor, a iubirii, a pasiunilor și harului nostru…….cine nu i-a brăzdat versul, cine nu i-a surprins emotivitatea?…….poate fiecare dintre noi a fost zguduit de sensibilitatea și frigiditatea autorului noastru de suflet.

Fiind zbuciumați de emoții de toamnă am hotărât să aduc la un loc marele opere a autorului pentru a ne reaminti versul român, ce exprimă multe într-un  simplu desfrâu tomnatic.

EMOȚIE DE TOAMNĂ

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare,
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.

 

AER DE TOAMNĂ

Mă curenta privirea ta
întâmplătoare.
Frunza tristeții de pe chip
deodată mi-o smulgeai,
și stam în soare,
cu chipul nemișcat și-ndrăgostit.

Mă curenta privirea ta
întâmplătoare,
somnul cu vise mi-l smulgea.
O, și lăsa deasupra mea, în soare
doar ramuri de copaci
și păsări rotitoare.

Mă curenta privirea ta
întâmplătoare,
și totul devenea în jurul meu
amănunțit.
Și îmi părea
c-a fost așa de totdeauna,
și soarele-l uitam, pe boltă-nțepenit.

 

ÎNSERARE DE TOAMNĂ

Ziua alunecă, trăgând după ea
prin fereastra joasă, culorile joase,
de parcă-ai fi-mpins-o cu mâinile subțiri
pe care le-ai ridicat din îmbrățișarea mea.

Steaua neagră a pletelor tale
îmi răsare, scânteind,
în dreptul inimii,
când iedera uscată bate ritmic în geam
un tot mai îndepărtat și mai negru tam-tam
al secundelor noastre nedezlegate.

Ziua alunecă spre cenușiu, spre negru,
smulgând frunzele și trăgând de pe cer
tavanul alburiu al norilor goi,
și-un relief de munți, întors spre noi,
izbucnește deasupra, urcând,
coborând.

Admirații ale operelor sale:

  • „Căci cuvântul lui Nichita Stănescu era și epopee și elegie, și orație și cântec de leagăn. Se răsfrângeau în el toate vocalele și consoanele limbii ce l-a născut poet, se distilau în cântecul acela integral puritatea și speranțele unui popor străvechi, ce-și ocrotise cu dragoste nesfârșită poeții.” (Titus Vijeu)
  • „Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanșa asupra poeților ei” (Ștefan Augustin Doinaș).

Sursa foto: pinterest.com

2 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: