Sări la conţinut

Citindu-i pe Care Santos și Francesc Miralles. Cartea ”Cel mai frumos loc din lume e chiar aici”

Care Santos  (pe numele adevărat și complet Macarena Santos i Torres), s-a născut în 1970, în oraşul Mataro, Barcelona.

CareWebGerm-225x300.jpg

A studiat mai întâi dreptul, apoi filologia la Universitatea Autonomă din Barcelona. Este autoarea a 11 romane, şase volume de proză scurtă, două volume de poezii, precum şi a numeroase cărţi premiate pentru copii şi adolescenţi. La Editura Humanitas Fiction i-au apărut romanele încăperi ferecate (I Iubita- ciones cerradas, 2011) în 2013, Aerul pe care îl respiri (El aire que respires, 2013) în 2014 şi Poftă de ciocolată (Desig de xocolata, 2014; Premio Ramon Llull) în 2016. Noul ei roman, Media vida, e încununat, în 2017, cu Premio Nadal. Opera lui Care Santos e publicată în peste 20 de ţări.

Francesc Miralles s-a născut în 1968, la Barcelona. A studiat literatura germană la Universitatea din Barcelona.

miralles_francesc.jpg

Este un scriitor prolific de succes, jurnalist şi muzician. Printre romanele sale pentru adolescenţi se numără Un haiku per a l’Alicia (2002, Premio Gran Angular) şi Interrail (2007, Premio Columna Jove). Romanul său Amor en minúscula (2006; în curs de traducere la Humanitas Fiction) a apărut deja în peste 20 de ţări. Este autorul mai multor volume de psihologie practică, de asemenea bestselieruri. Cărţile semnate împreună cu Alex Rovena sunt traduse în peste 12 limbi.
Din 2008, când a apărut în spaniolă, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici (El mejor lugar del mundo es aquí mismo) şi-a început o spectaculoasă traiectorie internaţională.

Scris la patru mâini de Care Santos şi Francesc Miralles, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, tradus deja în 20 de ţări, emană gândire pozitivă şi poezie. Și cu o sinceritate inedită, această carte m-a făcut să conștientizez că unii oameni intră în viața noastră precum niște îngeri, pentru a ne ghida apoi de a pleca.

„Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” este locul unde ni se îndeplinesc dorințele, acel loc încărcat de magia gândurilor bune și de energiile oamenilor dragi sufletului. E un loc aflat oriunde și nicăieri, face parte din universul sentimental al fiecăruia dintre noi.

Imagini pentru ”Cel mai frumos loc din lume e chiar aici”

O să încep cu o scurtă descriere a cărții:

O avem ca protagonistă pe Iris, o tânără care este la o cumpănă în viața ei, nimic nu mai are sens, prea e greu trecutul, prea sumbru e prezentul. Și totul a început cu moartea părinților ei, care sau stins mult prea devreme, mult prea dureros, mult prea departe de ea.

Într-o zi întunecată şi rece, când Iris se plimba prin cartier pentru a evita să se întoarcă singură acasă, trăieşte tentaţia de a se sinucide aruncându-se de pe un pod. Salvată în ultimul moment de la sinucidere de o întâmplare neaşteptată, Iris porneşte într-o aventură care îi va schimba modul dă a vedea viaţa și viitorul. Găsește locul perfect, o cafenea cu o denumire, care e mult prea lungă după ea, dar care are un sens frumos și familiar sufletului ei- „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici”.

Dar lucrurile decurg mult peste puterea imaginației ei, însă mereu are nevoia de a fi acolo, de a parcurge mesele ce au o temă, oamenii cei care par străini dar de a-i locului, să-l vadă pe căruntul magician care-i dăruieşte un ceas străvechi, oprit pentru totdeauna la ora 12, să-l reîntâlnească pe Luca.

Viața lui Iris se transformă din momentul în care aceasta își înfruntă fricile și învață să asculte. Se lasă în voia lecțiilor și a vorbelor cu tâlc. Nu înțelege ce se întâmplă, dar între timp mai apar în viața ei două persoane, care ajung să îi ofere alte perpective ale vieții sale.

Pe măsură ce lunile trec, Iris va afla răspunsul la toate întrebările cu adevărat importante: va reuşi oare să depăşească moartea părinţilor ei? Se va mai îndrăgosti vreodată? Îşi va depăși fricile, nevoile, își va mai găsi locul într-o lume în care se crede complet singură? Va face față schimbărilor ce o așteptă? Întrebări și iar întrebări, dar cu siguranță răspunsurile vă vor da o notă motivantă de a citi cartea cu ardoare și de a o recomanda mai departe!

Cu o notă finală aș putea adăuga că m-a impresionat munca a doi autori consacrați, mi-a plăcut cartea și mesajele pe care le transmite, pe lângă cuvinte cu sens profund- „lasă trecutul în urmă și prezentul va porni, viața este un drum cu sens unic” și  altele…..la emoțiile ci-o străbat, sensibilitățile și stările pe care unii le-au împărtășit alături de protagonistă! E o lectură ce nu trebuie să lipsească la un colecționar de cărți frumoase!!!

Critici literare: 

  • „Un duo creativ de scriitori semnează acest delicat roman. Pe de o parte, Care Santos, cunoscută prozatoare cu o spectaculoasă ascensiune, pe de alta, Francesc Miralles, un nume de referinţă pentru literatura motivaţională şi autor a numeroase bestselleruri internaţionale.“ Q ue leer
  • „În Cel mai frumos loc din lume e chiar aici am vrut să exprimăm neliniştile, iluziile, nemulţumirile şi bucuriile oamenilor de astăzi, totul învăluit în puţină magie cotidiană, pentru că, uneori, în lume se întâmplă lucruri fabuloase, dar noi, din cauza problemelor şi grijilor zilnice, nu ne dăm seama de farmecul vieţii, care ne e atât de la îndemână.“ Francesc Miralles

 

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: